„Partidul Acțiunea Democratică (PAD) se mobilizează pentru promovarea Unirii Republicii Moldova cu România, se poziționează în opoziție față de PDM și PSRM și își va concentra eforturile pentru a bloca accesul acestora la guvernare la următoarele alegeri”. Acestea sunt câteva dintre deciziile adoptate de către Congresul al II-lea Extraordinar al PAD, organizat ieri la Chișinău, transmite CURENTUL.
„Unirea Republicii Moldova cu România reprezintă singurul proiect național în măsură să oprească degradarea morală, socială și economică a societății și să ofere siguranță, libertate și bunăstare cetățenilor noștri. Doar acest proces poate mobiliza și readuce în spațiul public oameni cu caracter, valori autentice și o viziune clară a viitorului”, se arată în documentul adoptat.
Potrivit unui comunicat de presă al partidului, PAD califică schimbarea demonstrativă de către putere a vectorului pro-european în unul pro-Moldova drept un act de trădare a intereselor Republicii Moldova amintind că „toate actele de curaj politic și uman care s-au produs în Republica Moldova, de la dizidența anti-sovietică la războiul de pe Nistru și la mișcările populare din anii de independență au avut ca factor motivațional aspirațiile proeuropene. Acest deziderat nu poate fi privatizat, abandonat sau folosit în jocuri politice de moment”.
„Frica generalizată, subordonarea politică, administrativă și economică a societății în favoarea intereselor clientelare, eșecul investigației dispariției miliardului, înghețarea procesului de reintegrare a raioanelor de est, tolerarea și chiar încurajarea șovinismului de prost gust, emanat de PSRM și partidul Șor, demonstrează cu prisosință compromiterea obiectivelor asumate de actuala guvernare”, se mai spune în document.
Potrivit deciziilor adoptate la congres, PAD va demara consultări cu forțele politice pro-europene și unioniste pentru a identifica și susține candidatul cu maxime șanse de succes în fiecare circumscripție pentru a evita fragmentarea votului pro european.
„În acest context, PAD sprijină aplicarea criteriilor de integritate pentru candidații în cursa electorală, recomandând, totodată PAS și PPDA să treacă filtrele de identitate, înainte de a insista asupra celor de integritate. Cetățenii Republicii Moldova sunt în drept să cunoască încotro îi vor duce aceste partide odată ajunse la guvernare. În caz contrar, PAD va susține doar candidații afiliați clar și fără echivoc vectorului pro-european și unionist”, se spune în comunicat.
PAD reafirmă necesitatea stringentă de unificare a forțelor unioniste, dar refuză să petreacă campania electorală în cadrul meselor rotunde și avertizează partidele unioniste asupra acestei capcane, menite să țină o bună parte din electoratul unionist departe de urnele de vot.
„Acest proces necesar și oportun a fost transformat într-o serie de cenacluri a orgoliilor fără finalitate și cu impact minor asupra următoarelor alegeri” se subliniază în rezoluția congresului.
În scopul demarării ireversibile a procesului de unire a Republicii Moldova cu România, PAD va elabora și va propune spre consultare un proiect de strategie națională, cu obiective și termeni de realizare. Documentul va fi pus la dispoziția publicului și va constitui fundamentul oricăror colaborări politice ale PAD atât în plan intern, cât și internațional.
În cadrul congresului a fost aprobată noua conducere a partidului. Mihai Godea a fost reales în funcția de președinte al partidului, iar în calitate de vicepreședinți au fost aleși Mihai Magdei, fost ministru al Sănătății, Natalia Ciobanu, medic și Eugen Tălmaci, tânăr antreprenor.
Funcțiile de secretar general al partidului a fost încredințată fostului deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2005-2009) Alexandru Lipcan, iar Eugen Buzgan, jurist, a fost desemnat ca secretar responsabil cu relațiile internaționale.
Cristina Pendea