Angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în noaptea din 26 spre 27 iulie 2021, în una din localitățile raionului Cahul, au deconspirat activitatea unei grupări criminale specializate în contrabanda cu țigări și au reținut un microbuz cu o cantitate de 179 de cutii de țigări de marca Ashima, fără timbru de acciz, transmite CURENTUL.
De asemenea, în compartimentul marfar au fost depistate două bărci gonflabile, motoare pentru acestea și dispozitive de umflare rapidă a bărcilor, fapt ce confirmă intenția infracțiunii de contrabandă. Marfa urma să fie transportată prin contrabandă, prin eludarea posturilor vamale, în România.
Conform informațiilor operative, acest tip de țigarete este preluat din regiunea transnistreană, la un preț de aproximativ 360 euro pentru o cutie, iar în România poate fi comercializat la un preț de 800 euro.
În cadrul operațiunii, au fost identificate și reținute 6 persoane, implicate nemijlocit în transportarea mărfurilor de contrabandă.
Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.