Deputatul socialist, generalul Victor Gaiciuc, ex-Ambasador, a acceptat să participe în cadrul proiectului „Cu notele la vedere”, relansat de CURENTUL.
În 1972, Gaiciuc a absolvit școala de opt ani cu calificativul „foarte bine” la toate disciplinele școlare.
În 1974 a absolvit școala medie din satul Pepeni, raionul Sîngerei cu calificativul „excelent”.
Tot în acel an, Victor Gaiciuc a obținut și Adeverință de calificare, urmând cursul complex al învățământului de producție la specialitatea Tractorist în cadrul Școlii Medii din satul Pepeni.
În 1978, viitorul deputat a absolvit Școala Militară de Aviație din Harkov, iar în anul 1989 absolvește Academia Militară Politică din Moscova „V.I.Lenin”.
De altfel, în anul 2000 lui Victor Gaiciuc i se conferă titlul științific de Doctor în științe istorice.
Mihaela Grosu