[ X ]
Membrul unui grup criminal, specializat în trafic de droguri în nordul țării, plasat în arest pentru 30 de zile
25 August

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații al IGP au petrecut mai multe acțiuni, timp de două luni, în nordul republicii, pentru documentarea mai multor grupări criminale, transmite CURENTUL.

Drept rezultat, oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup criminal specializat în trafic de droguri, la Edineț.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu suportul BPDS „Fulger”, au efectuat rețineri și arestări, în timp ce persoanele intenționau să vândă 200 de pahare cu paie de mac fărâmițat, în valoare de 160 de mii de lei.

Unul dintre bănuiți a fost plasat în arest pentru un termen de 30 de zile.

Pentru acțiunile comise acesta riscă o pedepsă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților