În contextul desfășurării celei de-a XXV-a ediție a expo-târgului specializat „AGROTEH” şi „ALIMENTAR EXPO”, organizat de Filiala Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova din mun. Bălți, pe parcursul zile de ieri s-a desfășurat o masă rotundă, unde au fost puse în discuție diverse subiecte necesare agricultorilor din regiunea de nord a țării, transmite CURENTUL.
Astfel, Șefa Secției teritoriale a AIPA din Bălți, Victoria Mileșco a comunicat participanților, dar și reprezentanților autorităților locale din regiune, informații ce vizează accesarea măsurilor de sprijin susținute prin prisma subvențiilor oferite din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, care sunt condițiile, documentele necesare, precum drepturile și obligațiile ce trebuie respectate, în vederea accesării subvențiilor din partea statului pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial.
În cadrul discuțiilor interlocutorii s-au arătat interesați, dar și mulțumiți de activitatea AIPA, înaintând unele propuneri și sugestii pentru perfecționarea procesului de subvenționare.
De menționat că, expo-târgul specializat „AGROTEH” şi „ALIMENTAR EXPO” se va desfăşura în perioada 24 – 26 februarie 2021, unde vor fi promovați producători autohtoni din regiune, sporind astfel, calitatea și competitivitatea produselor, mărfurilor precum și stabilirea noilor contracte de afaceri.
Cristina Pendea