[ X ]
Maia Sandu s-a întâlnit cu funcționarii publici implicați în procesul de integrare europeană
24 Septembrie

Cu ocazia finalizării procesului de evaluare a conformității legislației naționale cu cea europeană, denumit screening, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu i-a primit ieri la Președinție pe funcționarii publici care au contribuit la buna desfășurare a acestui pas decisiv pe calea integrării europene a țării noastre.

În cadrul întrevederii, șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru munca intensă și dedicarea echipelor din toate instituțiile implicate, care, pe parcursul ultimelor 15 luni, au demonstrat profesionalism, responsabilitate și perseverență.

„Felicitări tuturor colegilor care au contribuit la finalizarea procesului de screening, în timp record, de două ori mai repede decât alte state candidate. Să continuăm la fel de hotărâți”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Procesul de screening a avut loc între iulie 2024 și septembrie 2025. Încheierea cu succes a acestei etape este rezultatul unui efort interinstituțional fără precedent, la care s-au alăturat societatea civilă, sectorul privat și mediul academic, și deschide calea pentru începerea negocierilor de aderare capitol cu capitol.

Inapoi la arhiva noutaților