Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a venit cu o reacție la comunicatul emis de către Partidul Democrat în care se constată că „în ajunul campaniei electorale, a mai multor derapaje în ceea ce priveşte încălcarea de către unele partide şi organizaţii civice a dispoziţiilor Legii privind partidele politice, ale Codului electoral şi Codului audiovizualului”, transmite CURENTUL.
„Din comunicatul lor de presă, reiese că singura crimă în acest stat este sa le fii concurent electoral. Mai mult decât atât, prin acest comunicat, instituțiilor statului li se sugerează de facto să acționeze în sensul luării unor măsuri punitive împotriva oponenților politici ai PD-ului”, se spune într-un comunicat de presă al PAS.
Maia Sandu menționează că învinuirea opoziției proeuropene precum că, prin „distribuirea de prospecte, calendare, crearea paginii web acum.md”, ar realiza „acţiuni de agitaţie electorală, desfăşurate înainte de termen”, denotă un nihilism juridic din partea Partidului Democrat.
„Conceptul de „agitație electorală” este definit explicit în cadrul legislației electorale (art.1 din Codul electoral) și nici o acțiune menționată în acest comunicat, întreprinsă de membrii și simpatizanții celor 2 partide, nu se circumscrie nici pe departe noțiunii de „agitație electorală”. Nici legislația națională, nici barem cea internațională nu interzice promovarea propriei imagini în afara campaniei electorale. Într-o democrație e firesc să ai site-uri proprii și să tipărești materiale de informare a populației. Însă PD vrea să devină partid unic și să utilizeze toate instituțiile statului pentru a bloca orice tip de comunicare”, se mai spune în comunicat.
În reacție se mai spune și despre informarea populației, drept agitație electorală. „Încercarea PD-ului de a echivala agitația electorală cu o simplă informare a populației urmărește împiedicarea de facto a opoziției de a comunica cu cetățenii acestei țări. În condițiile în care PD-ul deține monopolul asupra televiziunilor și mass-mediei din Republica Moldova, acestea zilnic manipulând opinia publică prin minciuni de sorginte propagandistică, încercarea de a interzice tipărirea și distribuirea unor materiale de informare reprezintă anihilarea luptei politice ca atare. Sau în Republica Moldova să vorbești cu cetățenii devine deja interdicție? Dacă ar putea, Plahotniuc ne-ar interzice în genere să deschidem gura”, mai menționează Maia Sandu.
De asemenea, lidera PAS punctează că deplasările sale peste hotare sunt legale și transparente. „Referitor la deplasările peste hotare ale liderilor partidelor care au anunțat despre crearea viitorului Bloc ACUM, precizăm că toate acestea sunt perfect legale și transparente. Cu această ocazie, informăm opinia publică că săptămâna viitoare liderii PAS și Platformei DA se vor afla la Strasbourg, la ultima ședință plenară a Parlamentului European și vor informa europarlamentarii despre derapajele pe care continuă să le comită regimul dictatorial de la Chișinău”.
În aceeași declarație, Maia Sandu menționează că cele 5 exemple oferite de PD „doar unul singur se referă la PSRM și, surpriză, niciunul la PD, nemaivorbind de alte partide, inclusiv conduse de pușcăriabili”. „Asta în contextul în care, atât PSRM, cât și PD merg prin sate cu saci de cartofi, mituind alegătorii și oferind pomeni electorale, lucru expres interzis în lege”, se menționează în declarație.
Cristina Pendea