Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această dimineață cu îndrăgitul scriitor pentru copii Spiridon Vangheli. Șefa statului l-a felicitat cu ocazia celor 90 de ani, pe care-i împlinește astăzi, și i-a urat multă sănătate, energie, forță creatoare și noi cititori, informează CURENTUL.
„Am fost onorată să-l avem ca oaspete, în această dimineață, pe inegalabilul scriitor Spiridon Vangheli, în ziua în care Domnia sa împlinește 90 de ani. Am crescut cu cărțile lui, le-am citit și recitit de nenumărate ori și-i mulțumesc pentru că și eu, și atâtea alte generații de copii, am avut bucuria de a descoperi lumea prin minunații eroi ai poveștilor sale”, a spus Președinta Maia Sandu. Potrivit șefei statului, acesta este lucrul cel mai important pe care îl poate face un scriitor pentru cititorii săi, căci un copil fericit, înțeles, încurajat, ghidat cu grijă, umor și tact, devine un matur împlinit, integru și empatic. Devine un om cu inima bună. „Și chiar dacă Guguță are deja peste o jumătate de veac, el este iubit și considerat „de-al lor” și de copiii de azi, și de părinții lor”, a precizat ea în discuția cu scriitorul.
„Îi mulțumesc lui Spiridon Vangheli pentru că a construit o lume atât de frumoasă și plină de magie pentru copiii din Moldova, dar și din peste 40 de țări în care au fost editate cărțile dumnealui. Îi urez multă sănătate, energie, forță creatoare și noi cititori!”, a mai spus Președinta Maia Sandu la întâlnirea cu Spiridon Vangheli.