[ X ]
Maia Sandu, despre participarea la prezidențiale
17 Iunie

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu a anunțat că, formațiunea pe care o conduce va lua, probabil, până la sfârșitul lunii sau poate chiar la începutul lunii viitoare o decizie vizavi de implicarea în alegerile prezidențiale stabilite pentru 1 noiembrie curent, informează CURENTUL.

„Probabilitatea este mare că PAS va avea un candidat, pentru că noi vrem să-l alungăm pe Dodon de pe tron”, a precizat Sandu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Fiind întrebată, ce alte opțiuni mai examinează, dacă spune că decizia nu e clară, Maia Sandu a spus că implicarea în aceste alegeri e decizia doar a câtorva membri din conducere.

„Decizia mea și a câtorva membri din conducerea partidului este una. Până la urmă, noi o să avem votul membrilor și eu nu pot să spun 100% cum o să voteze membrii. Pot să mă dau cu părerea, pot să fac prognoze, dar un răspuns definitiv trebuie să fie conform statutului”, a punctat ea.

În context, fiind întrebată – dacă PAS se implică, e clar că, candidatul va fi Maia Sandu, lidera PAS a spus: „E clar că la moment formațiunea nu o să aibă alt candidat pentru prezidențiale”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților