[ X ]
Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova
25 Iunie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat marți, 24 iunie, o vizită la oficiul Misiunii Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova (EUPM), unde s-a întâlnit cu conducerea și membrii echipei. Discuțiile au vizat bilanțul performanțelor înregistrate în cadrul primei etape de activitate, precum și conturarea priorităților noului mandat al Misiunii.

Șefa statului a salutat contribuția valoroasă a EUPM la consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește gestionarea situațiilor de criză și contracararea amenințărilor hibride.

Extinderea mandatului Misiunii reprezintă un semnal clar și ferm din partea Uniunii Europene privind sprijinul continuu al parcursului nostru european.

Misiunea Uniunii Europene de Parteneriat în Moldova, lansată la 24 aprilie 2023, la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, și-a extins activitatea începând cu 20 mai 2025.

Inapoi la arhiva noutaților