O nouă rundă de consultări publice pe subiectul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a avut loc joi la Președinție. La discuții au participat reprezentanții a 14 partide politice, care și-au arătat susținerea față de aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
Reprezentanții partidelor au discutat despre întrebările pe care le au față de procesul de organizare a referendumului și au punctat anumite riscuri. Participanții au apreciat organizarea unor asemenea discuții și sunt deschiși pentru dialog continuu, care ar asigura coeziunea în societate pentru viitorul Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu a menționat că este important ca toți actorii politici din țară să aibă un dialog politic corect cu cetățenii, să nu dezinformeze opinia publică și să respecte voința cetățenilor. Șefa statului a îndemnat toate partidele să susțină și să promoveze aderarea Moldovei la UE.
Consultările vor avea loc și în următoarele săptămâni. Referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va fi organizat până la sfârșitul acestui an.