Cu ocazia celei de-a 32-a aniversare a Poliției Naționale, Ministerul Afacerilor Interne îi onorează pe veteranii sistemului. În acest context, la 20 decembrie, Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a înmânat distincții pentru cei care și-au dedicat ani din viață serviciului, fiind pilonii securității și strajă a bunăstării statului.
În discursul său, Ministrul Afacerilor Interne a mulțumit veteranilor pentru serviciu, dedicație și devotamentul pentru țară.
„Este foarte importantă prezența Dumneavoastră. Aduc doar recunoștință și mulțumire față de munca depusă și eforturi. În fiecare zi demonstrați că dragostea față de patrie este infinită. Tinerele generații mizează pe experiența și învățăturile Dumneavoastră. Sunteți cei care ați fost bază la crearea statului de drept. Aportul vostru este crucial în libertatea statului pe care îl avem azi. În aceste vremuri complicate, este mai important ca niciodată să fim uniți” a menționat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco.
În cadrul evenimentului oficial, în semn de recunoștință pentru bărbăția și spiritul de sacrificiu, pentru aportul la educația patriotică a tinerei generații, au fost oferite grade speciale și distincții pentru 21 veterani Ministerului Afacerilor Interne.