„Efectivul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) continuă să fie mobilizat în totalitate pentru activitățile de prevenire a răspândirii pandemiei COVID 19, dar fără a afecta activitățile operative de bază ale ministerului”, a declarat astăzi ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu, în cadrul unei întrevederi operative cu Șefii Inspectoratelor Generale ale MAI după ședința Comisia Situații Excepționale, informează CURENTUL.
„Este vital să ne consolidăm pentru a face față noilor provocări ale pandemiei și să depunem toate eforturile și mijloacele, redistribuind toate forțele disponibile. După necesitate, vom solicita sprijinul Armatei Naționale pentru a intensifica patrularea și monitorizarea îndeplinirii recomandărilor în stațiile transportului, parcuri, curțile blocurilor de locuit și alte locuri publice”, a mai spus Pavel Voicu.
Ministrul a accentuat că o atenție deosebită trebuie să fie acordată verificării, pe timp de noapte, a respectării restricțiilor în restaurante, cluburi de noapte și alte locații.
Cristina Pendea