[ X ]
Mai multe entități unioniste discută pe marginea posibilității creării Convenției Euro – Unioniste
27 Noiembrie

Mișcarea Civică Europeană, împreună cu alte 15 entități, au organizat, astăzi, masa rotundă de constituire a Convenției Euro – Unioniste din Republica Moldova, ce va avea menirea să consolideze forțele euro-unioniste pentru alegerile parlamentare din februarie anul viitor, transmite CURENTUL.

Unul dintre liderii Mișcării Civice Europene, Valentin Dolganiuc, a menționat că, în acești 27 de ani, în Republica Moldova s-a atestat o suprimare a identității naționale.

„Suntem depărtați de Europa, statul nostru este acaparat de oligarhi, instituțiile statului sunt suprimate. Dacă nu ne vom apăra noi, nu va veni nimeni să ne apere. Suntem în preajma unui eveniment deosebit. Noi, cei din R. Moldova, ne bucurăm de acest eveniment – 100 ani de la Marea Unire. Însă această mare sărbătoare este umbrită și știrbită, iar noi astăzi ne găsim dezmembrați cu hotar la Prut”, a spus Valentin Dolganiuc.

Istoricul Ion Negrei, vicepreședintele Asociației Istoricilor din Moldova, a menționat că forțele unioniste trebuie să se prezinte la parlamentare într-o entitate.

„Lipsa componentei românești în organele puterii duce la aceea că poporul acesta va dispărea din acest spațiu. Organizăm astăzi această masă rotundă în contextul mobilizării noastre în perspectiva alegerilor parlamentare”, a spus Ion Negrei.

Analistul politic Anatol Țăranu a punctat că, crearea acestei Convenții va contribui la cultivarea identității românești.

„Ceea ce facem astăzi este o încercare de a recupera multe restanțe. Avem o misiune de îndeplinit în acest spațiu, trebuie să ne opunem pericolului care ne așteaptă, să consolidăm adevărata identitate a acestui stat. Am încercat să facem acest lucru anul trecut. Atunci ni s-a părut că apelul nostru către forțele pro-europene și pro-românești va fi auzit și pe parcursul unui an se va crea un bloc electoral. Din păcate, atunci nu am fost auziți și acum mergem la parlamentare singuri. Am făcut mese rotunde, discuții cu partidele politice, dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Când nu ne-a reușit crearea blocului comun pro-european, suntem nevoiți să apelăm la forțele euro unioniste. În cadrul acestei mese rotunde, ne propunem să formăm o forță care va contribui la cultivarea identității românești, iar un prim pas va fi participarea noastră la parlamentare pe o singură listă și forță euro-unioniste. Ne adresăm tuturor partidelor unioniste să adere la inițiativa noastră”, a spus Anatol Țăranu.

Pe parcursul discuțiilor, participanții au propus mai multe idei pentru a fi incluse în Rezoluție.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților