[ X ]
Magazinele sociale „Merișor” lansează un nou program special pentru pensionari: Prețul produselor va scădea și mai mult
28 Decembrie

Rețeaua de magazine sociale „Merișor” lansează un nou program de susține a păturilor social-vulnerabile, și anume a pensionarilor, cu denumirea „Să-i susținem pe bătrânii noștri”, care presupune o nouă reducere a celor mai necesare produse pentru persoanele în etate. Programul va funcționa chiar de mâine, sâmbătă, 29 decembrie.

„Tinzând să sporim sprijinul acordat persoanelor nevoiașe, în special pensionarilor noștri, anunțăm startul unui program special „Să-i susținem pe bătrânii noștri”. Astfel, deja din 29 decembrie, vom reduce semnificativ prețurile la cele mai populare produse alimentare pentru pensionari”, anunță un comunicat al rețelei de magazine sociale „Merișor”.

Mai mult, administrația rețelei dă asigurări că va căuta și în continuare soluții pentru a face serviciile sale cât mai accesibile. „Proiectul nostru va căuta și în continuare orice posibilitate pentru a acorda ajutor concret persoanelor în etate, persoanelor nevoiașe, celor care acum le este extreme de greu. Ne gândim la asta zilnic și facem tot posibilul”, potrivit comunicatului.

Rețeaua de magazine sociale „Merișor” face și o scurtă trecere în revistă a activității sale în 2018, menționând că a înregistrat mai multe succese, iar numărul de magazine a ajuns la 110.

„Acum, magazinele sociale „Merișor” sunt deschise în toate orașele și în majoritatea localităților rurale”.

Rețeaua mai menționează că numărul deținătorilor cardurilor sociale a depășit 300.000, ceea ce înseamnă că tot mai mulți cetățeni au posibilitatea să beneficieze de sprijin și susținere, economisind resurse financiare importante.

„Zeci de mii de cetățeni vizitează zilnic magazinele noastre. Anume pentru persoanele nevoiașe, pensionari, oameni cu venituri mici funcționează proiectul nostru și activează rețeaua de magazine sociale „Merișor”. Suntem foarte bucuroși că în acest an am reușim să ajutăm un număr și mai mare de concetățeni”, se mai arată în comunicat.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților