Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde i-a fost înmânată nota de protest în legătură cu tergiversarea acordării accesului delegației moldovenești, care se află la Moscova din 11 februarie 2019, la cetățenii Lionel Buruiană și Mihai Crihan, eliberați recent din prizonierat și transportaţi în capitala Federației Ruse, informează CURENTUL.
„MAEIE își exprimă consternarea că în pofida prevederilor și normelor de drept internațional, stabilite în Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, precum și Convenția consulară moldo-rusă, autoritățile Federației Ruse continuă să tergiverseze accesul delegației moldovenești la cetățenii Republicii Moldova, refuză să comunice informația privind locul aflării lor, starea de sănătate, calificând această atitudine drept o provocare deliberată, care prejudiciază serios relațiile bilaterale. Totodată, ambasadorului rus i-a fost transmisă îngrijorarea că această situaţie riscă să devină una dramatică cu interferențe politice inadmisibile, prin care anumite persoane politice din Moldova ar încerca să se folosească de aceasta în scopuri politice. În discuția cu oficialii MAEIE, diplomatul rus a menționat că cetățenii moldoveni s-ar afla în custodia unui ONG, Guvernul Federației Ruse nefiind implicat în acest proces. În context, MAEIE mai informează că în continuare va sesiza și instituțiile internaționale în legătură cu interzicerea accesului autorităților Republicii Moldova la cetățenii săi”, se spune în comunicat.
Andriana Cheptine