[ X ]
Lucrările de reparație a drumurilor în raionul Dubăsari, din cadrul programului „Drumuri bune”, au fost finalizate
13 Octombrie

Lucrările de reparație a drumurilor din cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova 2020” în raionul Dubăsari au fost finalizate integral, transmite CURENTUL.

Astfel, au fost asigurate cu îmbrăcăminte din beton asfaltic 14 sectoare de drum.

Valoarea contractului constituie circa 11,8 milioane de lei, proiect finanțat din bugetul de stat.

Contractul de antrepriză cu S.A. „Drumuri Criuleni” a fost semnat la data de 8 iulie 2020 pentru un volum de circa 4 km de drum.

Tronsoanele urmează să fie date în exploatare după verificările efectuate în cadrul Laboratorului de Încercări al întreprinderii.

Reparația sectoarelor de drum din raionul Dubăsari a fost inclusă în Programul de reparație periodică/întreținere a drumurilor publice locale, comunale şi a străzilor pe anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 314 din 20 mai 2020.

com corjova dnnd s.fsfdsjpg s

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților