Conducerea ASD a desfășurat o ședință cu antreprenorii, care execută lucrări de reparație a drumurilor naționale, a căror calitate este la limita cerințelor contractuale, transmite CURENTUL.
În cadrul ședinței, antreprenorilor le-a fost comunicat că nu vor fi recepționate lucrările, la care nu corespund rezultatele încercărilor de laborator cu normele de referință.
Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan a accentuat că agenții economici vizați posibil folosesc agregate în care este prezentă argila, aceasta fiind cauza indicelui de absorbție neconform în testele efectuate.
„Nu vor fi acceptate lucrări, care nu au fost verificate. Este imposibil să ai așa rezultate la încercările de laborator, dacă utilizezi materiale calitative și respecți cerințele contractuale. Vreau ca la ASD să se vorbească despre drumuri, nu despre bani. Lucrurile trebuie să se schimbe, e necesar să fim transparenți, corecți și să eliminăm corupția în acest domeniu pentru ca să avem drumuri calitative”, a reiterat Sergiu Bejan.
În context, a fost abordată și inițierea procedurii de elaborare a unei liste negre a antreprenorilor care execută necorespunzător lucrările, pentru ca aceștia să nu fie admiși în cadrul următoarelor achiziții publice.