[ X ]
Locuitorii din regiunea transnistreană pot solicita în continuare numere de înmatriculare neutre
1 Septembrie

Chișinăul asigură locuitorilor din regiunea transnistreană, care temporar nu se află sub controlul autorităților constituționale, dreptul de a-și înmatricula mijloacele de transport (cu excepția celor antrenate în activitatea comercială) cu numere de înmatriculare neutre și de a accede în traficul internațional în condițiile prevederilor Convenției de la Viena asupra circulației rutiere din 8 noiembrie 1968.

Procedura este reglementată de Legea nr.170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative adoptată ca urmare a implementării unui angajament agreat în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, incluse în așa-numitul pachet Berlin plus.

Actul legislativ menționat a intrat în vigoare la 1 septembrie 2018 și nu limitează în timp aplicabilitatea mecanismului numerelor neutre pentru mijloacele de transport introduse în stânga Nistrului și municipiul Bender după această dată.

Pentru mijloacele de transport care se aflau în regiune înainte de intrarea în vigoare a legii enunțate, termenul de acțiune al mecanismului a fost fixat inițial pentru un interval de 2 ani (până la 1 septembrie 2020), iar prin Legea nr. 180/2020 a fost prolongat până la 1 septembrie 2022.

Astfel, locuitorii regiunii transnistrene pot beneficia în continuare de serviciile prestate de Agenția Servicii Publice la două puncte de înmatriculare a autovehiculelor, situate în orașele Tiraspol și Râbnița, iar cei care dețin sau își vor procura mijloace de transport introduse după 1 septembrie 2018 le vor putea documenta cu plăci neutre în conformitate cu normele legale existente.

De asemenea, rezidenții din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender au dreptul să-și înmatriculeze cu numere naționale mijloacele de transport deținute în baza prevederilor legale generale, deopotrivă cu persoanele fizice și juridice din celelalte localități ai țării.

Așa cum participarea în circulația auto din afara țării se admite doar cu permise naționale sau internaționale, autoritățile continuă să ofere locuitorilor regiunii transnistrene un mecanism de preschimbare simplificată și fără susținerea probelor adiționale, cu obținerea permisului de conducere al Republicii Moldova.

Cu toate că statisticile denotă sporirea interesului locuitorilor din regiunea transnistreană pentru aceste servicii publice oferit de autoritățile Republicii Moldova, care le asigură dreptul de a accede în traficul rutier internațional, Tiraspolul sfidează înțelegerile convenite și blochează sub un pretext fals, începând cu 29 decembrie 2021 şi până în prezent, prestarea serviciilor de înmatriculare primară a automobilelor în conformitate cu Legea nr.170/2018.

Inapoi la arhiva noutaților