Locuitorii a 121 de apartamente situate în Chișinău, Hîncești și Ialoveni vor beneficia de condiții de trai mai bune datorită lucrărilor de reabilitare energetică a blocurilor în care locuiesc. Aceste modernizări vor fi realizate prin intermediul Programului Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Comitetul de Finanțare și Risc al CNED a aprobat prima finanțare de circa 9,5 milioane lei pentru reabilitarea energetică a trei blocuri, cu o valoare totală a lucrărilor de circa 11,5 milioane lei. Această sumă include un grant de 8,1 milioane lei acordat prin programul FEERM și alocații suplimentare în valoare de 1,4 milioane lei. Contribuția beneficiarilor este de peste 2 milioane lei. Aceste sume reflectă structura finanțării prin FEERM: locatarii pot beneficia de un grant de până la 70% din valoarea investiției, iar contribuția proprie este de cel mult 30%. Gospodăriile vulnerabile energetic pot primi o reducere a contribuției proprii de până la 90%, din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice în funcție de gradul de vulnerabilitate, dacă sunt înregistrate pe platforma compensatii.gov.md.
Finanțarea acoperă atât elaborarea documentației tehnice de proiect, cât și realizarea lucrărilor de renovare energetică. Lucrările vor cuprinde măsuri esențiale pentru îmbunătățirea confortului termic și reducerea consumului de energie, precum izolarea termică a pereților exteriori, a pardoselii ultimului etaj și a subsolului, înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare, precum și modernizarea rețelei interne de distribuție a agentului termic.
„Prin reabilitarea energetică a acestor blocuri, contribuim direct la îmbunătățirea condițiilor de trai ale familiilor care locuiesc acolo. Este un pas important în transformarea locuințelor din Republica Moldova în spații mai eficiente energetic, confortabile și mai puțin costisitoare pentru cetățeni. Această etapă concretă de intervenție ne aduce mai aproape de obiectivul nostru de a crea un viitor energetic sustenabil pentru întreaga țară”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Asociațiile de locatari beneficiare au fost selectate în cadrul produsului de finanțare „Eficiența Energetică a Blocurilor Locative”, parte a Programului FEERM. Pentru două dintre blocuri, auditul energetic a fost realizat cu sprijinul GIZ Moldova, prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), iar pentru al treilea, auditul a fost finanțat direct de către CNED.
Implementarea acestor măsuri va contribui la reducerea consumului de energie, scăderea facturilor lunare pentru locatari și creșterea calității vieții prin îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale.
Totodată, primele cinci Asociații de Proprietari din Chișinău și Bălți au recepționat documentația tehnică de proiect, elaborată cu suport gratuit oferit de CNED, și pot accesa fonduri din programul FEERM pentru lucrările de renovare. Acestea sunt primele care au parcurs toate etapele – de la auditul energetic până la proiectul tehnic. În prezent, 62 de asociații de locatari, care administrează 81 de blocuri în care locuiesc peste 5.400 de familii, se află în proces de pregătire pentru accesarea finanțării: 57 de blocuri au deja auditul energetic realizat, iar 5 au finalizat documentația tehnică.
Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) este un program național dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova, cu un buget de 1,4 miliarde de lei, destinat finanțări proiectelor de reabilitare energetică a locuințelor din Republica Moldova. Programul susține atât blocurile multietajate, cât și gospodăriile individuale, vizând îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon din sectorul energetic.