Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco și Igor Grosu, astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, au vorbit despre lista de acțiuni necesare pentru a debloca finanțarea din partea UE, informează CURENTUL.
Liderul fracțiunii, Igor Grosu, a susținut că a insistat în cadrul Biroului permanent ca acele legi de care depinde finanțarea celei de-a doua tranșe să se regăsească în agendă pentru săptămâna aceasta și următoare. „Biroul permanent a susținut inițiativa noastră de a urgenta aprobarea în lectură finală a legii privind procedura de constatare a încălcărilor prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și de aplicare a sancțiunilor. Mai avem o restanță pe care am fost asigurați că putem să o îndeplinim. Este vorba despre legea privind cetățenia prin investiții, care nu aduce beneficii așa cum a fost declarat, ba mai mult, aduce un prejudiciu de imagine în relațiile noastre cu UE. Valoarea acestor eforturi, dacă să vorbim în termeni monetari, este de 600 milioane de lei, a doua tranșă care poate veni din partea UE”, a declarat Grosu.
La rândul său, Sergiu Litvinenco a spus că a treia condiționalitate ține de adoptare a legii cu privire la organizațiile necomerciale. „Condiția UE este ca din punct de vedere conceptual legea finală să nu difere de proiectul adoptat de Guvernul Filip în 2018. Avem angajamentul PD că săptămâna viitoare vom vota această lege exact așa cum recomandă UE. A patra condiție ține de realizarea unui audit extern la Consiliul Audiovizualului și Consiliul Concurenței. Chiar astăzi vom depune un proiect de lege care permite realizarea acestui audit. A cincea condiție ține de progres în investigarea furtului miliardului. Sperăm că avansam și pe această linie. A șasea condiție ține de revenirea la reforma justiției, care a fost pusă la murat de către Guvernul Chicu. UE ne cere să revenim și să întreprindem acțiuni coerente în ceea ce ține realizarea reformei justiției, atât de necesare pentru Republica Moldova. A șaptea condiție este legată de redresarea situației legată de Consiliul Superior al Magistraturii”, a conchis deputatul.
Mihaela Conovali