[ X ]
Lista categoriilor de persoane, la angajarea cărora angajatorul obține subvenționare va fi extinsă
16 Martie

Regulamentul privind subvenționarea locurilor de muncă va fi modificat. O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de astăzi a Guvernului. Modificările vizează introducerea unui spectru nou de persoane, la angajarea cărora angajatorul devine pasibil de obținere a subvenție pentru crearea locurilor de muncă. Conform Regulamentului privind subvenționarea locurilor de muncă, subiecți ai subvenției sunt persoanele juridice și fizice care practică activitate de întreprinzător, organizațiile necomerciale, persoanele care desfășoară activitate profesională, rezidenți ai Republicii Moldova.

Astfel, urmare a modificărilor aprobate, subvenționarea se va efectua și în cazul persoanelor ce obțin plăți salariale aferente:

angajării în sectorul agrar în baza CIM antrenate în activitățile prevăzute în grupele 01.1-01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei (CAEM);
– angajării în condiții speciale de muncă conform anexei nr.2 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale;
– reluării activității cu program parțial până la expirarea concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani;
– concediului de odihnă anual plătit;
– concediului de studii;
– concediului suplimentar plătit;
– angajării în baza CIM în sectorul agrar antrenate în alte activități decât cele din grupele 01.1-01.6 din CAEM.

Concomitent, modificările din Regulament vizează persoanele care, pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive ce preced luna de angajare, nu au avut venituri salariale și au drept scop ajustarea condițiilor în partea ce ține de beneficierea de subvenționare, asigurând angajatorilor subvenționarea aferentă persoanelor (angajaților) care nu au avut venituri ca urmare a deținerii statutului de: persoane în funcție electivă sau numite în organele executive, legislative sau judecătorești; persoane angajate în organele justiției; persoane angajate la instanțele judecătorești și în organele procuraturii; persoane angajate în baza CIM, rezidente ale parcului IT, inclusiv care și-au reluat activitatea cu program parțial până la expirarea concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani; membri ai consiliului de administrație; persoanele restabilite la serviciu în baza hotărârii instanței de judecată sau care activează în proiecte cu finanțare externă.

De asemenea, au fost introduse modificări potrivit cărora subvenția se va acorda pentru plățile salariale prin virament la contul salariatului, precum și în cazul în care plățile salariale aferente semestrul I a anului 2021 au fost efectuate în numerar.

Totodată, se prelungește până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv, termenul de depunere a Cererii pentru persoanele cu dizabilități angajate în cadrul întreprinderilor specializate pentru semestrul I al anului 2021.

Cheltuielile pentru subvenționarea locurilor de muncă se efectuează în limitele alocațiilor bugetare aprobate anual în bugetul de stat, iar cuantumul subvenției se stabilește în funcție de categoria angajatului.

Modificările la Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.49/2021 vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Inapoi la arhiva noutaților