[ X ]
Liderul PL: „Este nevoie ca flacăra Unirii să fie aprinsă până va deveni un curent majoritar”
27 Martie

Membrii Partidului Liberal (PL), dar și mai mulți unioniști, au mers astăzi la cimitirul Central din Chișinău, pentru a depune flori la mormintele membrilor Sfatului Țării, care au votat Unirea Basarabiei cu România, în contextul împlinirii a 101 ani de la acest eveniment, transmite CURENTUL.

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, a spus că în 101 ani au fost înfruntate 4 regimuri.

„Tradițional, așa cum o facem de mai bine de 10 ani, am venit să depunem flori la mormintele membrilor Sfatului Țării, care sunt înmormântați aici. În 101 ani am avut de înfruntat mai multe regimuri. Sunt 101 ani care au stat în calea libertății, democrației noastre și avem de înfruntat mai departe acest impas, până când lupta celor de la Sfatul Țării să aibă rezultate pozitive astăzi. Este nevoie ca flacăra Unirii să fie aprinsă până va deveni un curent majoritar”, a menționat Dorin Chirtoacă.

Este de menționat că, liberalii au depus flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, alături de unioniștii de la „UNIREA – ODIP”, Partidul Național Liberal, Tinerii Moldovei și societatea civilă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților