[ X ]
Liderii Blocului ACUM au discutat cu Ambasadorul României în R. Moldova
16 Mai

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a avut o întrevedere cu președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și cu președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, precum și cu alți deputați ai Blocului ACUM. Întrevederea a avut loc la solicitarea expresă a reprezentanților Blocului ACUM, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei, Ambasadorul României a reiterat prioritățile Președinției României a Consiliului Uniunii Europene și cei patru piloni de acțiune: Europa Convergenţei, Europa Siguranţei, Europa, actorul global şi Europa Valorilor Comune. Acestea reflectă un program de priorităţi ambiţios, dar şi realist.

Totodată, Ambasadorul Daniel Ioniță s-a referit la „Declarația de la Sibiu”, documentul programatic adoptat de cei 27 de lideri ai Uniunii Europene prezenți la summitul informal organizat la Sibiu, în data de 9 mai 2019, și care stabilește direcțiile generale pentru evoluția Uniunii Europene în următorul ciclu politic de cinci ani.

De asemenea, Ambasadorul României a menționat că opțiunea europeană și asumarea pe deplin a parcursului european al Republicii Moldova reprezintă unica modalitate de consolidare a democrației, a statului de drept și de asigurare nu numai a securității, stabilității, dar mai ales a prosperității pentru toți cetățenii.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților