Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Bujorean a menționat că, „Unitate prin diversitate” – este sloganul Uniunii Europene și acesta trebuie sa fie și crezul forțelor politice sănătoase din această țară, care urmează să treacă 2 teste electorale extrem de importante în acest an, cel al alegerilor locale noi și cel al alegerilor parlamentare”, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Alexandru Bujorean a menționat că, primul test va dovedi dorința și capacitatea populației de a se opune regimului.
„Și modul în care poate fi dovedită această capacitate, este votul pentru unicul candidat antioligarhic, ANDREI NĂSTASE. Victoria în mun.Chișinău și Bălți, ar reprezenta o debusolare totală a guvernării și ar demonstra capacitatea de selecție a alegătorului între un candidat real al opoziției PLDM-PAS-DA și duiumul de candidați deghizați ai binomului PD-PSRM. Și dacă acest lucru se va întîmpla, iar eu cred că așa va fi, atunci alegătorul va putea alege și în fiecare circumscripție ,,grîul de neghină”. Curaj și putere Andrei Năstase! Țara și aliații sunt cu DVS.!”, a scris Bujorean.
Cristina Pendea