[ X ]
Liberalii: Fugăriți-i pe cei de la guvernare, ei fug de dumneavoastră
21 Februarie

Dorin Chirtoacă, președintele Partidului Liberal (PL), a lansat un apel către cetățeni, în contextul alegerilor din 24 februarie curent, prin care-i îndeamnă să-i „fugărească” pe cei de la guvernare, informează CURENTUL.

Liberalul a spus că Unirea cu România e unica soluție pentru Republica Moldova și la aceste alegeri trebuie puse bazele pentru acest proces.

„Noi nu fugim după voturi. Noi vrem la aceste alegeri să punem baza pentru Unire și apoi vom ajunge acolo, vom ajunge la un stat de drept, un stat prosper. După toată această fugă de 30 de ani, din 1989, ei și astăzi fug de noi. Fugăriți-i cu votul, ei fug de dumneavoastră. Ajutați-i, fugăriți-i, încât copiii dumneavoastră să poată fugi fericiți prin câmpiile Moldovei – așa ca în cântecul Doinei și al lui Ion Aldea-Teodorovici”, a spus Chirtoacă.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților