Parlamentul, în prima ședința din sesiunea de primăvară 2018, a menținut votul pentru completarea Codului Muncii cu norme de majorare de la 1 an la 2 ani a perioadei de suspendare a contractului individual de muncă în cazul îngrijirii unui membru bolnav al familiei, remisă spre reexaminare de șeful statului, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, la fel, deputații au reexaminat și menținut votul adoptat anterior pentru modificarea și completarea unor acte legislative care prevăd că la propunerea adunării generale a întovărăşirilor pomicole, consiliile locale vor putea decide includerea în intravilanul localităţilor a loturilor de teren din cadrul întovărăşirilor pomicole, modificând destinaţia și statutul acestora.
Tot astăzi, plenul Legislativului a menținut votul exprimat anterior pentru modificarea și completarea Legii cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare.
Potrivit art.93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.
Cristina Gurez