[ X ]
Legea bugetului de stat va fi modificată
3 Septembrie

Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat în cadrul ședinței de astăzi proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020, transmite CURENTUL.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, factorii de bază care au determinat modificările operate sunt: ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din prognozele ajustate a principalilor indicatori macroeconomici agreați cu experții Fondului Monetar Internațional, evoluția economiei naționale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19, dar și a calamităților naturale; necesitatea identificării resurselor suplimentare pentru programe de cheltuieli care sunt prioritare la moment, dar și revizuirea programelor de cheltuieli, reieșind din mersul executării curente și capacitățile de valorificare a alocațiilor aprobate până la finele anului.

Conform estimărilor, veniturile bugetului de stat vor constitui circa 37,2 miliarde de lei, cu o diminuare de 649,5 milioane de lei (sau cu 1,7%) față de volumul aprobat. Modificările propuse conțin atât diminuări cât și majorări de venituri. Astfel, diminuările la venituri constituie 905,1 milioane de lei, iar principalele diminuări sunt propuse la taxa pe valoarea adăugată la mărfurile importate, granturile primite de la organizațiile internaționale, încasările de la prestarea serviciilor cu plată, taxele pentru comerțul exterior, accizele la mărfurile produse pe teritoriul republicii și accizele la autoturismele importate și alte.

Majorările la venituri se cifrează la 387,6 milioane de lei și principalele majorări se propun pentru: accizele la mărfurile importate, TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova, impozitul unic aferent rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației, dar și pentru dividendele de la cota parte a statului în societăți pe acțiuni și defalcările din profitul net a întreprinderilor de stat.

Totodată, a fost propusă majorarea restituirii taxei pe valoarea adăugată cu 132 milioane lei, inclusiv 100 milioane lei pentru suplinirea Programului de rambursare a TVA pentru agricultori, care înregistrează sumele TVA spre deducere.

Reieșind din cadrul de resurse revizuit, cheltuielile bugetului de stat se propun spre diminuare la total cu circa 1,8 miliarde de lei (sau cu 3,4%), comparativ cu volumul aprobat și vor constitui circa 53,2 miliarde de lei. De asemenea, proiectele finanțate din surse externe sunt diminuate la total cu 1,1 miliarde de lei.

Modificările operate se soldează cu diminuarea cu 1,2 miliarde lei a deficitului bugetului de stat aprobat prin Legea nr.131/2020, în sumă nominală constituind 15,9 miliarde lei sau 7,8% în PIB.

La situația din 31 decembrie 2020, soldul datoriei de stat va constitui 75,1 miliarde lei, micșorându-se cu 3,2 miliarde lei sau cu 4,1% față de valoarea precizată. Astfel, ponderea soldului datoriei de stat în PIB se va micșora față de valoarea precizată, cu 0,3 puncte procentuale și la situația din 31 decembrie 2020 va constitui 36,6%.

Menționăm că, indicatori bugetari revizuiți, care se conțin în proiectul de lege sus-menționat, au fost agreați cu experții FMI.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților