La 15 februarie curent, la Ministerul Finanțelor, a avut loc prima rundă de negocieri a delegației oficiale din partea Guvernului Republicii Moldova și cea a Guvernului Republicii Franceze pe marginea proiectului Acordului privind instituirea Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD) în Republica Moldova.
Grupul de negociatori din partea Guvernului Republicii Moldova a fost condus de ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. Din componenţa delegației oficiale făcând parte reprezentanţi ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Biroului Migrație și Azil și Ministerului Justiției.
În debutul evenimentului ministrul Finanțelor a menționat că semnarea ulterioară a acestui Acord va contribui la dezvoltarea noilor parteneriate în domenii de interes comun, specificând că partea moldovenească mizează pe discuții constructive și productive.
Părțile au purtat discuții pe marginea proiectului Acordului menționat, luând în considerație propunerile înaintate de ambele părți. Astfel, subiectele abordate în cadrul negocierilor au vizat: scopul Acordului, activitățile autorizate ale AFD și statutul angajaților în Republica Moldova, și alte aranjamente de ordin fiscal, bancar și juridic aferente Acordului.
Inițierea negocierilor pe acest Acord a fost posibilă ca urmare a aprobării Hotărârii de Guvern cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze privind instituirea și activitățile AFD, Propaco și Expertise France în Republica Moldova și acordarea împuternicilor pentru negocierea acestuia (nr. 54 din 02 februarie 2022).
AFD va sprijini proiecte de dezvoltare în Republica Moldova în conformitate cu Strategia sa regională în 3 domenii de bază: reîmpădurire și irigare; modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare; interconexiunile electrice și eficiența energetică în clădiri.
În acest context, la data de 15 februarie 2022, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Franceze la Chișinău, Graham Paul, a prezentat Ministerului Finanțelor reprezentantul permanent al AFD în Moldova, Alexandre Lorot și echipa sa.
Cu această ocazie, Excelența Sa a menționat: „Perspectivele promițătoare de cooperare care au fost identificate, au determinat AFD-ul să abiliteze un reprezentant permanent la Chișinău, care și-a preluat funcția săptămâna trecută. Acesta este un semnal clar al angajamentului și determinării AFD-ului de a contribui în mod concret la dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și la apropierea acesteia de normele și standardele Uniunii Europene”.