În urma solicitărilor multiple venite din partea profesorilor de Religie și în urma adresării Cabinetului metodic al Mitropoliei Moldovei către Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în privința asigurării cu cursuri de formare continuă a profesorilor de Religie, cu precădere a celor care se atestează în acest an școlar, Ministerul Educației și Cercetării a permis desfășurarea provizorie a cursurilor de formare continuă la Religie în cadrul Universității de Stat din Moldova.
Astfel în perioada 20 ianuarie – 05 februarie 2022, la Universitatea de Stat din Moldova, se vor petrece cursurile de formare continuă în regim on-line la: Modulul A: „Psihopedagogie”, „Dezvoltare personală”, „TIC în educație” echivalentul a 10 credite, iar din data de 07 februarie până la 26 februarie 2022 se va desfășura Modulul B: „Didactica disciplinei Religie” (10 credite).
Aducem la cunoștință faptul că cursurile de formare se vor achita de instituția de învățământ în baza ordinului de delegare sau individual de către profesorii/preoții care doresc să participe la cursurile de formare și nu au ordin de delegare, costul cursurilor este de 800 lei (doar modulul B) și de 1600 lei (modulul A și B).
Rugăm doritorii să se înregistreze completând chestionarul.