[ X ]
La prescrierea medicamentelor compensate s-au înregistrat unele probleme
17 Octombrie

Ministerul Sănătății a organizat astăzi o ședință de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Medicamentului și medicii șefi ai instituțiilor de asistență medicală primară din țară pentru a evalua situația privind prescrierea medicamentelor compensate, la două săptămâni după aprobarea actelor normative în vigoare, transmite CURENTUL.

Scopul acestei ședințe a fost de a înlătura impedimentele existente și de a valorifica resurselor financiare alocate în acest sens.

Raportul efectuat de Ministerul Sănătății arată că circa 70% din instituțiile de asistență medicală primară din țară implementează corect ordinul respectiv. Centrele de Sănătate din raioanele Dondușeni, Drochia, Glodeni, Edineț, Criuleni, Anenii Noi, Dubăsari, Ocnița, Telenești, Rezina, Ungheni, Ceadîr Lunga, Vulcănești au inițiat eliberarea medicamentelor compensate pentru tratamentul episodic în volumul corespunzător.

În același timp, Ministerul Sănătății a constatat cu regret că există unele raioane unde nivelul de prescripție a medicamentelor compensate pentru cele 17 maladii, care pot fi tratate în condiții de ambulatoriu, este nul sau foarte scăzut. De exemplu, în instituțiile medicale din raioanele Leova, Strășeni, Comrat, Râșcani, Căușeni, Hâncești și Briceni nu a fost tratat nici un pacient în staționarele de zi, sala de proceduri sau la domiciliu.

Totodată, îngrijorător este faptul că deși a fost majorată lista medicamentelor compensate cu încă 65 de denumiri comune internaționale, sunt unele localități în care rata de prescriere a rețetelor compensate pentru un medic de familie este de zeci de ori mai joasă decât în alte raioane. În unele localități din raioanele Soroca, Telenești, Călărași, Căușeni, Drochia, Fălești, Rezina, Rîșcani, Sîngerei medicii de familie nu au prescris rețete cu medicamente compensate în volumul necesar. Astfel, în două săptămâni, un medic de familie de la Centrul de Sănătate din Telenești (Sărătenii Vechi) a prescris 3 rețete compensate, în Fălești (s. Glingeni) – 5, în Telenești (s. Mîndreşti) – 20,5, în Soroca (s.Parcani)- 29, pe când, medicii de la Orhei, Ocnița, Anenii Noi au prescris câte 300-150 de rețete pentru medicamente compensate.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților