Un proiect de anvergură de infrastructură rutieră, în valoare de circa 59 de milioane de lei, a început în raionul Orhei, transmite CURENTUL.
Este vorba despre construirea unui drum cu lungimea de 10 kilometri, pe porțiunea Susleni-Jora de Mijloc, de care vor beneficia, în total, locuitorii a opt localități din regiunea platoului Orhei de pe Nistru. Cel mai important, spun autoritățile, e că noul drum va deschide calea comunităților spre dezvoltare economică și va impulsiona turismul.
Potrivit autorităților locale, construcția drumului este un eveniment istoric pentru toate localitățile din regiune.
„Este o bucurie foarte mare, pentru că acest proiect deschide calea spre o dezvoltare vertiginoasă și ireversibilă în satele noastre. E un proiect de anvergură și fără precedent în ultimii 30 de ani, care va produce efecte economice și sociale puternice”, spune Sergiu Labliuc, primarul comunei Jora de Mijloc, din care fac parte patru sate.
Pentru construcția acestui drum strategic, s-au alocat 54 de milioane de lei din bugetul de stat, iar alte 5 milioane de lei au fost oferite de Consiliul Raional Orhei.
„Acest tronson va asigura accesul rutier pe asfalt spre orașul Orhei pentru opt localități. Este vorba despre localitățile Lopatna, Jora de Sus, Jora de Mijloc, Jora de Jos, Vâșcăuți, Bulăiești, Mârzaci și Mîrzești. Considerăm că, după ce va fi construit drumul, se va dezvolta turismul în regiune și se va conecta platoul Orhei de platourile nistrene Dubăsari și Rezina. Este o regiune cu unul dintre cel mai mare potențial turistic din țară”, a declarat Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei.
Proiectul viitorului drum cu o lungime de 10 kilometri este unul complex. Va avea lățimea de peste șase metri și va fi ridicat nivelul drumului, ținând cont de relief. Pe toată lungimea lui, vor fi construite circa 25 de podețe, pentru a fi evitată inundarea drumului. Tronsonul Susleni-Jora de Mijloc urmează să fie dat în exploatare până la sfârșitul acestui an.
Cristina Pendea