Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” este una din instituțiile medicale din Republica Moldova, care asigură tratamentul de performanța neurochirurgicală a celor mai grave și complicate patologii ale creierului și a sistemului nervos periferic. Anterior, aceste intervenții erau efectuate în sălile de operații universale, dotate cu aparataj neurochirurgical și anesteziologic din anii 1980-90.
În perioada 2019-2020, a fost efectuată reparația capitală a unei săli de operații din cadrul instituției, acesta fiind dotată cu aparate medicale performante ca: neuronavigator cerebral și spinal, aparat de radiologie mobil 3D cu braț, microscop de operație, aparat de anestezie etc.
Toate aparatele sunt conectate într-un sistem informațional integrat, care minimalizează utilizarea informației în format de hârtie sau pelicula, reducând riscul de infecții nosocomiale. Mai exact, informațiile despre pacient pe care le obțin medicii de la aparatele medicale se sumează și se actualizează permanent.
Sala a fost dotată și cu un sistem de ventilare performant, instalarea căruia va contribui la excluderea pătrunderii infecţiilor şi contaminării în zona de operaţii, precum şi menținerea aerului curat.
Totodată, în sala de operaţii este instalat un sistem video care permite transmiterea în direct a intervenţiilor chirurgicale în sala de curs, oferind astfel studenţilor şi rezidenţilor posibilitatea să însuşească mai bine metodele şi tehnicile specifice ale diverselor patologii, la fel, și să comunice online cu colegii din alte state.
Renovarea sălii a fost realizată graţie suportului logistic al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale și cu ajutorul Proiectului Investițional din fondul de dezvoltare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Lucrările au costat aproximativ 7 milioane de lei, suma acordată de CNAM pentru finanțarea acestui proiect fiind de aprox. 3 000 000 lei.