Aflat în vizită la București, Dumitru Udrea, Secretarul general al Guvernului a semnat împreună cu Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Memorandumul de înțelegere între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România și Cancelaria de Stat a Republicii Moldova în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
„O direcție prioritară pentru Guvern este dezvoltarea unui corp al funcționarilor publici profesionist, bine pregătit, stabil, imparțial și capabil să contribuie nu doar la eforturile necesare în procesul de integrare europeană, ci și la asigurarea unei bune guvernări. Ne dorim ca schimbul de experiență între țările noastre, referitor la implementarea normelor, procedurilor și practicilor menționate, să poată contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea performanței serviciului public”, a declarat Dumitru Udrea.
„Îmi exprim încrederea că semnarea acestui Memorandum va pune bazele unei colaborări fructuoase între autoritățile publice din cele două state și va permite dinamizarea cooperării între România și Republica Moldova cu privire la managementul funcției publice și al funcționarilor publici, cu rezultate pe termen mediu și lung pentru ambele țări”, a subliniat Cseke Attila.
Documentul are ca obiectiv întărirea și promovarea cooperării bilaterale în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici pentru:
realizarea unei analize comparative a celor două sisteme administrative, cu accent pe funcția publică;
identificarea și promovarea măsurilor recente de reformă realizate de cele două state, precum și a modelelor de bună practică;
elaborarea și promovarea unor măsuri de reformă și îmbunătățire a legislației aplicabile funcției publice și funcționarilor publici din cele două țări.
Domeniile de cooperare vizează în principal:
aplicarea standardelor de calitate în administrația publică;
consolidarea sistemului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici, inclusiv prin diversificarea instrumentelor utilizate;
consolidarea capacităților de elaborare a politicilor în domeniul funcției publice;
mecanisme de motivare financiară și non-financiară;
crearea unui sistem electronic de evidență unitară a personalului din serviciul public;
pregătirea specifică destinată funcțiilor de conducere;
identificarea și implementarea unor mecanisme de reconversie profesională și menținere a personalului specializat din administrația publică;
dezvoltarea capacităților Cancelariei de Stat al Republicii Moldova în domeniul managementului funcției publice și al funcționarilor publici.
Dumitru Udrea participă împreună cu Prim-ministra Natalia Gavrilița la București, la „Moldova – România: Capital Bridges”, primul forum la nivel înalt dedicat promovării piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului. De asemenea, tot astăzi, Secretarul general al Guvernului a avut o întrevedere cu Mircea Abrudean, Secretar general adjunct al Guvernului României, iar subiectul principal al discuției au fost proiectele Acordului privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro al României. Pe agenda vizitei, a fost și întâlnirea cu mediul de afaceri la Camera de Comerț Româno-Americană (AmCham).