[ X ]
Judecătorii și procurorii vor fi admiși în avocatură în baza examenului de calificare
20 Octombrie

Judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului. Totodată, până la susținerea examenului, candidații vor fi obligați să urmeze cursuri în volum de cel puțin 20 de ore, în materia deontologiei profesionale a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii. Guvernul a aprobat astăzi avizul la proiectul privind modificarea Legii cu privire la avocatură.

Noile prevederi urmăresc consolidarea instituției avocaturii în vederea creării unui sistem echitabil, care să garanteze independența și profesionalismul avocaților în exercitarea profesiei fără restricții nejustificate sau imixtiuni.

De asemenea, datorită introducerii examenului pentru admitere în profesie, cetățenii vor beneficia de servicii de asistență juridică calificată, acordată de către subiecți evaluați corect, după principii de meritocrație, competență profesională și integritate.

Documentul urmează a fi prezentat Parlamentului pentru examinare şi aprobare.

Inapoi la arhiva noutaților