[ X ]
Judecătoria Chișinău a găsit probele pierdute din dosarul lui Veaceslav Platon
31 Mai

La 30 mai 2023, în cadrul ședinței de judecată, Președintele ședinței de judecată a informat părțile în proces despre faptul că, probele ca fiind lipsă în cauza penală de învinuire a lui Veaceslav Platon și a altor două persoane, au fost identificate în camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Respectiv, acuzatorului de stat i-a fost oferită posibilitatea de a prezenta probele acuzării, astfel încât, în ședința următoare vor fi prezentate inclusiv CD-urile cu înregistrări video și audio ce atestă săvârșirea faptelor incriminate lui Platon Veaceslav, de coruperea angajaților Detașamentului cu Destinație Specială ,,Pantera” al DIP al Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

În asemenea circumstanțe, acuzațiile anterior făcute de inculpatul Veaceslav Platon prin intermediul unor surse media precum că, ,,procurorii sunt cei interesați de dispariția acestui CD” se constată a fi  injuste și nefondate.

 

Inapoi la arhiva noutaților