[ X ]
Iurie Leancă: „Preluarea unui portofoliu strategic național înseamnă o mare responsabilitate”
19 Decembrie

Președintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, a fost propus astăzi de coaliția de guvernare la funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană, transmite CURENTUL.

Preluarea unui portofoliu strategic național înseamnă o mare responsabilitate, a notat vicepreședintele Parlamentului.

„Noul guvern propus astăzi înseamnă o implicare mai puternică a reprezentaților PPEM în actul guvernării, o asumare foarte importantă de responsabilitate pe domeniul integrării europene, un domeniu strategic național”, a declarat Iurie Leancă.

Obiectivul pe care și l-a trasat alături de colegii din PPEM este dinamizarea procesului de modernizare europeană a instituțiilor și creșterea nivelului de încredere a moldovenilor în viitorul european al țării noastre. „Astăzi dăm un semnal clar că Executivul va începe să acționeze nu doar politic, dar în primul rând strategic, în obiectivul nostru de integrare europeană”, a conchis Iurie Leancă pe o pagină de socializare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților