Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, a efectuat, la 28 mai curent, o vizită la Bratislava, unde s-a întâlnit cu premierul slovac, Peter Pellegrini și cu Secretarul de Stat din cadrul Ministerului pentru Afaceri Externe şi Europene al Republicii Slovacia, Lukáš Parízek, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii cu premierul slovac, oficialii au trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale, exprimându-şi încrederea că dialogul politic moldo-slovac va avansa în continuare, în contextul Preşedinţiei Slovaciei la OSCE în 2019 şi a Preşedinţiei Grupului Vîşegrad de la 1 iulie curent.
Vicepremierul Iurie Leancă a transmis invitaţia Şeful Guvernului slovac să efectueze o vizită în ţara noastră, aceasta fiind acceptată. Premierul Pellegrini a promis să viziteze Republica Moldova însoţit de un grup de oameni de afaceri, în vederea extinderii în continuare a arealului de relaţii comercial-economice.
În cadrul întrevederii cu secretarul de stat din cadrul MAEE al Republicii Slovacia au fost discutate relaţiile bilaterale, dialogul politic şi posibilităţile de intensificare a relaţiilor comercial-economice. Ambele părți au exprimat deschiderea pentru a organiza o şedinţă a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-slovace de colaborare comercial-economică, precum şi o nouă rundă de consultări politice, la nivel de ministere de externe din ambele state, în vederea intensificării raporturilor moldo-slovace.
Aflat la Bratislava, vicepremierul Iurie Leancă a avut, de asemenea, o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri interesaţi de a investi în Republica Moldova.
Cristina Parfeni