Angela Bejenari, fondatoarea Gospodăriei Țărănești care îi poartă numele a pornit de la premisa de a oferi celorlalți ceea ce își dorește pentru ea și familia ei – o alimentație sănătoasă, produse bogate în micronutrienți, vitamine și minerale.
Și-a dorit ca, atunci când unui copil sau matur îi pare mult prea bună o roșie sau un castravete, ori nu rezistă drumul „mult prea lung” până la bucătărie și le mănâncă direct rupte din grădină, să le mănânce cu poftă și siguranță.
Acum 20 de ani, în 2002, a lansat propria afacere în satul Plop, raionul Dondușeni. Astăzi producerea este extinsă pe o suprafață de 30 ha, locul unde reușește să cultive cartofi timpurii, morcovi, sfeclă, roșii, castraveți, nuci grecești, pomușoare și fructe, crescute fără utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice. Produsele sunt vândute atât cu ridicata, cu amănuntul, cât și direct consumatorilor. De asemenea, Angela Bejenari participă cu regularitate la târgurile locale, în special cele dedicate producției ecologice.
Angela Bejenari și-a relatat istoria de succes în cadrul Atelierului de lucru cu tematica „Identificarea propunerilor de politici privind abilitarea și participarea economică a femeilor în Republica Moldova”, desfășurat în format online la 2 februarie curent, de către Platforma Națională a Femeilor din Moldova, cu suportul GIZ Moldova.
Istoria de succes a fost realizată cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).