Irina Vlah, președinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, Congresul de constituire a căruia a avut loc la 19 noiembrie 2024, susține că, formațiunea a apărut urmare a consultărilor pe care le-a avut cu cetățenii, ca un răspuns la așteptările și îndemnurile lor. Despre aceasta ea a vorbit într-un interviu acordat portalului www.tribuna.md.
„Imediat după alegerile prezidenţiale, la care am participat în calitate de candidat independent, am demarat un amplu proces de consultări cu cetăţenii pentru a stabili împreună ce facem mai departe. Am considerat că lucrul acesta este corect, pentru că şi în alegerile prezidenţiale am mers cu un program electoral inspirat de oameni şi discutat cu ei în cele mai mici detalii. Iar suportul semnificativ pe care l-am primit în alegeri a fost o dovadă că o bună parte din cetăţenii noştri s-au regăsit în programul cu care am venit, în soluţiile propuse. Peste tot am fost întâmpinaţi cu căldură, oamenii spunând direct că trebuie să continuăm calea pe care am început-o în alegerile prezidenţiale. Răspunzând aşteptărilor şi îndemnurilor cetăţenilor, împreună cu colegii, am demarat procesul de lansare a unui nou proiect politic”, a spus Vlah. Politiciana a declarat că va milita pentru „o politică care să pună în capul mesei interesele reale ale cetăţenilor; o politică orientată strict spre soluţionarea problemelor cu care se confruntă ţara noastră; o politică care să asigure dezvoltarea armonioasă a Republicii Moldova, care poate şi trebuie să devină un stat cu un înalt nivel de bunăstare”.
Irina Vlah a precizat că, Partidul Republican „Inima Moldovei” şi-a ales doctrina – conservatorismul. „Şi eu sunt sigură că, aceasta ne va permite să devenim platforma pe care se vor regăsi o mare parte a cetăţenilor Republicii Moldova. Noi suntem pentru păstrarea şi promovarea valorilor care au fost, sunt şi vor rămâne sfinte pentru poporul nostru – familie, credinţă, tradiţii etc. De asemenea, am ales, împreună cu colegii, şi în urma consultărilor cu cetăţenii Republicii Moldova, orientarea de centru-stânga. Pentru că anume pe acest segment se regăsesc cea mai mare parte a cetăţenilor care împărtăşesc valorile seculare ale poporului nostru. Ne asumăm angajamentul să-i reprezentăm cu cinste şi să facem totul ca idealurile lor să fie păstrare, promovate, dezvoltate”, a precizat ea.
În același interviu, Vlah și-a exprimat convingerea că, „Inima Moldovei” va ajunge un partid cu o largă susţinere populară, obiectiv pe care l-a stabilit încă din momentul creării grupului de iniţiativă pentru constituirea formaţiunii. https://tribuna.md/2024/11/21/interviu-irina-vlah-alegerile-parlamentare-de-anul-viitor-trebuie-sa-puna-bazele-revenirii-rm-la-normalitate-iar-partidul-republican-inima-moldovei-va-juca-un-rol-de-baza-in-aces/