[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ion Terguță: La Nisporeni nu am pierdut. Am câștigat 5311 cetățeni
25 Februarie

Candidatul blocului electoral ACUM – Platforma DA și PAS în circumscripția uninominală nr. 17 – Nisporeni, Ion Terguță, care nu a acumulat numărul suficient de voturi pentru a-l depăși pe liderul democraților, Vlad Plahotniuc, a venit cu o reacție pe o rețea de socializare, informează CURENTUL.

„La Nisporeni nu am pierdut. Am câștigat 5311 cetățeni, care au avut curajul, în bârlogul ursului, să ridice fruntea și să se opună tiraniei. Nu a existat instituție, primărie, funcționar, fărâmă de buget sau resursă cât de mică, fără să fie atrasă în această luptă fără reguli. Cu un buget de 22 de mii de lei nu te poți bate cu rezervele Băncii Naționale, Bugetul de Stat, sau averea nemărginită a unui om care se vrea cel mai iubit dintre pământeni. Ieri am înțeles că iubirea se vinde, iar prostia poate fi cumpărată”, a precizat Terguță.

În același timp, el a mulțumit alegătorilor. „Vreau să mulțumesc micei dar inimoasei mele echipe. Sunteți cei mai bravi, dar și cei mai buni cetățeni ai acestei urbe. Știu că mulți ați fost avertizați încă de ieri, alții poate astăzi la prima oră. Sunt conștient că vor urma consecințe pentru mulți dintre noi. Un om care nu știe să câștige nu poate înțelege nici ce înseamnă victoria. Noi am luptat pentru libertate, iar aceasta face cât toată averea lumii”, a conchis el.

De menționat că, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM) a acumulat 72,36%, ceea ce înseamnă numărul a 20 926 de alegători, câștigând mandatul de deputat. Locul 2 îi revine candidatului blocului ACUM, iar pe locul 3 se află Pavel Artamonov, candidatul socialiștilor, care a acumulat 6,49% (1877 de voturi).

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților