Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, s-a întâlnit cu echipa din Cimișlia, informează CURENTUL.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre cele mai stringente probleme cu care ne confruntăm: criza energetică, războiul din Ucraina, prețurile galopante la resursele energetice și la produsele de primă necesitate, salariile și pensiile modeste.
„PSDE mereu a fost și rămâne alături de oameni, oferind sprijin în depășirea problemelor. Echipa noastră de la Cimișlia este consolidată și puternică, cu oameni profesioniști, responsabili și cu experiență care își fac munca cu dăruire acolo unde se află”, a declarat Ion Sula.
Liderul social-democrat și-a exprimat încrederea că la alegerile locale generale din această toamnă PSDE va înregistra un scor electoral bun, un rezultat demn de un partid social democrat european cu cea mai mare experiență politică în Republica Moldova.
Președintele formațiunii a a mulțumit colegilor din echipa PSDE Cimișlia, condusă de Iurie Răileanu, pentru implicare și activitatea de zi cu zi în beneficiul oamenilor și i-a asigurat de tot sprijinul în realizarea proiectelor sociale în localitățile lor.
Potrivit rezultatelor alegerilor locale generale din 2019, la Cimișlia PSDE (PDM) a obținut 6 mandate de primar, 7 de consilieri raionali și 67 de consilieri locali. Președinte al raionului este exponentul PSDE, Mihai Olărescu.