[ X ]
Ion Leașcenco a aflat că nu a fost înregistrat în alegeri. Uite care e reacția sa!
29 Ianuarie

Candidatul care nu a fost înregistrat la funcția de deputat pentru circumscripția electorală uninominală nr. 15 din orașul Călărași, unionistul Ion Leașcenco, a reacționat cu privire la hotărârea emisă, informează CURENTUL.

„Tocmai am fost anunțat că aproape jumătate din cele 652 de semnături colectate pentru a candida în Circumscripția nr 15 Călărași au fost considerate nule. Am cutreierat zi de zi satele din raioanele Călărași și Ungheni pentru a strânge semnăturile. Este un atac grav asupra unioniștilor civici care nu au devenit preșul guvernării. Avem semnale că și ceilalți colegi care au participat la manifestările unioniste din ultima perioadă nu vor fi înregistrați. Asta în condițiile în care unui candidat condamnat penal, cu interdicție de a ocupă o funcție publică în următorii 5 ani, i-a fost eliberat certificatul de “integritate” și acceptată candidatura pe Circumscripția sus menționată. Același lucru se încearcă și la Ungheni și Ialoveni. Este clar că se complotează împotriva noastră, iar apariția noastră nu convine niciunui partid cu reprezentare politică în actualul Parlament”, a precizat Leașcenco.

În același timp, el a comunicat că va contesta decizia. „Penalii exclud oamenii normali. Vom lua act de nota informativă și vom contesta această decizie abuzivă. Ne convingem încă o dată că sloganul #FaraFosti deranjează, iar guvernaților le este frică de unioniștii sinceri și necompromiși, care luptă necondiționat pentru cauza reîntregirii. Pe circumscripții acești neni au alte calcule. Acolo unde este prezent factorul uman, prin listele completate manual, se încearcă cu tot dinadinsul excluderea noastră din cursa electorală”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților