[ X ]
Ion Ceban și-a luat rămas bun de la CMC! Iată cine preia conducerea fracțiunii!
11 Aprilie

Ex-șeful fracțiunii socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban, deputat, a comunicat că, ieri, a avut loc ședința fracțiunii municipale a socialiștilor, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte ce țin de municipalitate, discutarea bugetului, optimizarea cheltuielilor pentru transportul public, calitatea transportului public, proiectele de infrastructură propuse de PSRM în cadrul curților blocurilor de locuit, zonelor verzi, spațiilor publice etc., informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Ceban a scris că au discutat despre proiectele de legi ce urmează a fi adoptate în Parlament pentru eficientizarea activității municipiului.

„Tot în cadrul acestei ședințe am ales noua conducere a fracțiunii, în calitate de președinte al fracțiuni a fost ales Dinari Cojocaru, iar în calitate de vicepreședinte – Alexandr Odințov. Ambii au înregistrat un rezultat extraordinar în alegerile parlamentare, fiind și foarte implicați zi de zi în cadrul activităților municipale. Persoane cărora le pasă cu adevărat de locuitorii municipiului și de dezvoltarea capitalei. Așa cum am făcut-o și patru ani în urmă când am depus mandatul de deputat în favoarea mandatului de consilier municipal, împreună cu echipa am decis că mă voi alătura echipei parlamentare PSRM minimum pentru această perioadă de până la alegerile locale, ce urmează să aibă loc în cel mai scurt timp. Cel puțin din două considerente, unul legat practic de imposibilitatea de a convoca ședința CMC de mai mult timp și incertitudinea dacă aceasta va fi în general convocată până la finele mandatului. Cred că maximum ce am putut face în CMC, a fost deja realizat până la această etapă. Doi, angajamentul luat cu privire la inițiativele legislative ce urmează a fi înaintate de fracțiune în parlament, dar și alte chestiuni cu caracter funcțional importante atât pentru echipă la nivel de țară, dar și capitală”, a scris Ceban.

Totodată, socialistul a scris că, au considerat de comun, că în circumstanțele create și la această etapă, mai utilă va fi prezența sa în echipa fracțiunii parlamentare.

„Reiterez că sunt mândru de faptul că am condus fracțiunea municipală PSRM ultimii patru ani, o parte din rezultate sunt aici (http://ionceban.md/activitate-in-2018-raport-fractiunea-pa…/), pentru celelalte voi face un raport amplu pe care îl voi publica în cel mai scurt timp. Preocuparea pentru municipalitate rămâne ca fiind una prioritară în activitate. Împreună cu Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, vom supraveghea activitatea fracțiunii municipale pe linie de partid, a consilierilor și activitatea la nivel de municipiu în general”, a mai scris Ceban.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților