Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban, contracandidatul lui Andrei Năstase la șefia capitalei, califică decizia de ieri a instanței de judecată drept incorectă și cu un caracter și un substrat politic profund, informează CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, Ion Ceban a declarat că socialiștii nu au solicitat excluderea cuiva din campanie, anularea rezultatelor sau nevalidarea mandatului, ci au cerut examinarea contestațiilor ce au vizat încălcările candidatului.
„Ceea ce s-a invocat ieri de către contracandidatul Andrei Năstase este fals. Noi așteptăm motivarea, pentru că am văzut tot felul de interpretări. Să vedem ce se constată acolo în hotărâre. O dată ce vom avea motivarea, vom depune și noi la Curtea de Apel toate documentele necesare pentru a anula în întregime această hotărâre. Poziția noastră este următoarea: chiar dacă au fost unele încălcări și ele sunt cele care sunt, acestea urmau a fi constatate. Ceea ce privește anularea alegerilor, așa sună decizia, chiar și fără partea motivantă, asta ar însemna că și eu nu am avut dreptul să particip în aceste alegeri, deși eu nu am nici o încălcare a legislației. Nu văd cum mă vizează pe mine acest subiect. Pentru că dacă, de exemplu, ar fi fost vizat Andrei Năstase, cu excluderea din cursă sau nevalidare, atunci, în mod automat, ar trebui să-mi revină mie mandatul, dar eu nu am nevoie de o astfel de victorie. Dar vreau să înțeleg de ce am fost eu sancționat, pentru lucrul pe care nu l-am făcut?”, a precizat socialistul.
Totodată, Ion Ceban conisderă că unul din principalii beneficiari a acestei situații este Andrei Năstase.
„El se victimizează. Mare treabă la Primărie nu cred că ar fi făcut, acum o spun la propriu. Eu ca și contracandidat mi-aș fi dorit să-l văd la Primărie, nu în stradă, ca să strige că eu aș fi de vină sau partidul. Îl vreau la Primărie ca să-și demonstreze capacitățile administrative. Nu-mi doresc ca lucrurile să se întâmple așa cum se întâmplă la momentul de față. Eu cred că în această circumstanță are de pierdut PSRM, era și firesc să contestăm, dacă am constatat o încălcare, dacă nu o făceam membrii noștri aveau să ne întrebe. Noi vom lupta pentru anularea acestei hotărâri, noi nu avem nevoie de Năstase în stradă, avem nevoie de el la Primărie, pentru a demonstra că suntem mai buni”, a precizat Ceban.
Andriana Cheptine