[ X ]
Ion Ceban: În capitală vor fi reparate drumurile şi eu îmi voi asuma acest lucru
31 Mai

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, afirmă că în Capitală vor fi reparate drumurile, chiar dacă responsabilii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii nu au întreprins nimic în acest sens, transmite CURENTUL.

Potrivit primarului, contractele pentru achiziţionarea mixturilor asfaltice au fost semnate, doar că în prezent nu sunt instituţii acreditate care să semneze certificatele.

„Respectiv, pentru a mişca lucrurile din loc, agentul economic care va livra asfalt îşi asumă responsabilitatea să livreze mixtură asfaltică care să corespundă noilor standarde EN. Ulterior, toate tipurile de mixturi livrate vor fi supuse testelor de laborator.

În paralel a fost semnat contractul de procurare a vopselei acrilice pentru aplicarea marcajului rutier”, spune Ceban.

De asemenea, primarul spune că în această săptămână urmează să fie publicată repetat licitaţia pentru servicii de aplicare a marcajului, pentru a accelera lucrările.

„În prezent continuăm cu lucrările de injectare conform graficului stabilit.

Astfel, săptămâna trecută s-a intervenit pe străzile: A. Mateevici , M. Kogălniceanu, A. Șciusev, V. Pîrcălab, Mitropolit Dosoftei, 31 August 1989, bd. Renaşterii Naţionale, Gr. Vieru.

Pentru săptămâna curentă sunt planificate lucrări de plombare pe bd. Dacia, str. Petricani, Calea Orheiului, A. Puşkin, Mitropolit Bănulescu Bodoni.

În paralel continuă lucrările de reparaţie curentă pe str. Inculeţ, V. Belinski şi Aleea Mircea cel Bătrân.

Totodată, lucrăm la aplicarea marcajului rutier pe bd. Traian şi sunt planificate lucrări pe străzile C. Stere, V. Lupu, T. Vladimirescu (acces Durleşti), str. Petricani.

Săptămâna trecută a fost aplicat marcajul rutier pe bd. C. Negruzzi, iar pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt urmează să mai fie aplicate liniile stop şi săgeţile.

Este un grafic de intervenții bine gândit, iar pe străzile capitalei se va lucra la maximum pentru remedierea situațiilor de avarie. Ne cerem scuze din start dacă vor fi ambuteiaje, dar drumurile trebuie reparate”, spune Ceban.

Cristina Parfeni

193553590_838169340120276_1555506019027238823_n 193865719_838169230120287_1689290890626461056_n 195182415_838169303453613_3141323550424769919_n

Inapoi la arhiva noutaților