Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a susținut astăzi, o conferință de presă, privind activitatea administrației publice locale Chișinău, de la preluarea mandatului, transmite CURENTUL.
Ion Ceban a menționat că, anul 2019 a fost un an bogat ce ține de evenimente, iar pentru Chișinău, nemijlocit, alegerile locale au fost decisive.
„Vreau să mulțumesc CMC pentru majoritatea proiectelor care au fost votate. Deși, nu există o coaliție formalizată, marea majoritate a proiectelor au fost aprobate cu prezența celor din sală. Am reușit să construim o colaborare bună între Primărie, Guvern, Președinție și Parlament, deoarece sunt proiecte care necesită a fi abordate de toate instituțiile statului. În această perioadă, am avut mai multe vizite peste hotare: București, Kiev, Minsk, Moscova, Sank Petersburg și două orașe mari din Turcia. În pofida, multor lucruri care au apărut în presă, deja avem proiecte care se cifrează la 80 milioane de lei, care au fost confirmate și multe vor veni anul viitor. La fel, ne-am întâlnit cu oameni care ar putea să ajute Primăria, oameni care sunt interesați de colaborare. Este vorba de Ambasadori, peste 57 de companii IT, donatorii. De asemenea, am discutat cu peste 60 companii de construcții, cărora le-am explicat că nu se va mai merge așa cum a fost. Totodată, am sistat lucrările la 9 construcții”, a precizat Ceban.
Primarul a mai spus că, unul din obiective este ca agenda anticorupție să fie bine punctată.
„Ne dorm ca primăria să devin o instituția mai transparentă până la finele 2020. Obiectivul nostru pentru anul viitor este ca Primăria să devină o fabrică mare de servicii calitative și o instituție transparentă”, a mai spus Ceban.
Andriana Cheptine