[ X ]
Ion Ceban a dispus urgentarea conceptului cu privire la crearea parcărilor în Capitală
21 Septembrie

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a cerut să fie urgentat conceptul și procesul cu privire la crearea parcărilor în capitală și anume să se înceapă amenajarea din centrul orașului, transmite CURENTUL.

Potrivit Primarului, conform unei decizii a CMC din anul 2010, au fost oferite peste 300 de terenuri pentru amenajarea locurilor pentru parcare în oraş, doar că între timp pe toate aceste spaţii au fost construite blocuri locative, benzinării şi alte obiective.

„Astfel, unii „şmecheri”, au procurat la un preţ foarte mic anumite terenuri şi au construit ce au vrut.

Toată această informaţie va fi făcută publică, iar noi vom pregăti demersurile către instanţele competente.

Vom încerca să întoarcem în posesia municipalităţii toate terenurile care au fost acaparate ilegal”, scrie pe o rețea de socializare Ion Ceban.

De asemenea, Primarul a fost informat că în prezent sunt întreprinse următoarele acțiuni:

– Este în proces de elaborare a unei harți electronice a parcărilor cu plată din capitală, ce sunt în prezent în gestiune privată.

Pe această platformă vor fi plasate şi străzile, unde este permisă parcarea maşinilor pe carosabil.

– Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie, de comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP, lucrează la evaluarea străzilor din zona centrală, unde putem începe proiectul pilot de sistematizare a parcajelor.

„Astfel, vom avea posibilitatea să oferim locuri de parcare legale: amenajate, marcate, semnalizate.

După ce vom avea în oraş locuri de parcare amenajate, cei care îşi vor lăsa unitatea de transport la nimereală, vor fi amendaţi, iar automobilul va fi evacuat. Actualmente se lucrează la un plan de acţiuni care va fi prezentat în CMC”, menționează Ceban.

Ion Ceban reiterează:

„Noi nu putem extinde spaţiul din centrul capitalei, mai multe locuri de parcare decât avem acum – nu putem crea, deoarece nu dispunem de pământ municipal, tot a fost împărțit pe timpuri.

Municipalitatea doar va amenaja unele sectoare, inclusiv, parcări multietajate, pentru ca şoferii să înțeleagă, unde este permisă şi unde nu este permisă parcare maşinilor.

În paralel, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie, analizează un concept de reorganizare a circulaţiei rutiere pe străzile din centrul oraşului. Astfel, acolo unde în prezent sunt trei benzi vom amenaja două pentru circulaţie şi una pentru parcare, iar unde avem două benzi, una neapărat va fi pentru parcarea automobilelor. În acest sens coordonăm cu Inspectoratul de Poliţie şi inginerii de trafic.

Vom lua în vizor şi ideea ca agenţii economici din zona centrală să amenajeze locuri de parcare pentru clienţii lor – în curte. La fel, vom amenaja şi parcări de tipul – parking lift, împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei, proiecte despre care am vorbit săptămâna trecută.

Parcarea haotică pe străzile capitalei îngreunează traficul pe timp de zi, respectiv de multe ori din trei benzi de circulaţie rămâne doar una practicabilă, deoarece pe celelalte două sunt parcate maşini”.

120066818_687198141884064_2317909663975934898_o 120048919_687198178550727_2593317610602299478_o 120012092_687198098550735_6196910747632270279_o

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților