În cadrul unui interviu acordat portalului www.curentul.md, Simion Grişciuc, Directorul general al Fabricii de Sticlă din Chişinău, a vorbit despre situaţia pe care a găsit-o la momentul preluării acestei funcţii, acţiunile întreprinse, starea actuală şi perspectivele întreprinderii.

C: Dle Grişciuc, în acest an aţi devenit Director general al Fabricii de sticlă din Chişinău. Ce situaţie aţi găsit la Fabrică?

S.G.: Cred că ar fi corect să menţionez din start că pentru mine este o onoare să conduc Fabrica de Sticlă din Chişinău. În primul rând, pentru că este o întreprindere-fanion pentru economia naţională. În al doilea rând, pentru că reuşeşte să fie una din puţinele întreprinderi din industria de prelucrare care e profitabilă. În al treilea rând, e vorba de colectivul minunat de la Fabrică, care ştie să genereze eficienţă, manifestându-se, totodată, ca o familie mare şi unită.

Acum, dacă e să răspund direct la întrebarea Dvs., voi aminti de prima mea zi în această funcţie. Recunosc că am avut anumite emoţii când în faţă mi s-au pus facturile pentru gazul natural ce depăşeau patru milioane de lei, la energie electrică – aproape 3 milioane lei, fondul de salarizare – aproape patru milioane de lei. Chiar dacă nu e vorba de sume mici, ele s-au dovedit a fi pe deplin justificate, iar Fabrica are capacitatea de a le face faţă.

În context, aş vrea să menţionez că predecesorul meu, Ion Cîrstea, fiind un bun administrator, mi-a transmis Fabrica cu un colectiv de aproape 400 de persoane, cu un proces tehnologic fluidizat, cu un credit stins anticipat. Iar aceasta mi-a permis să iau un start bun în noua funcţie.

C: Care au fost primele Dvs. acţiuni în această funcţie?

S.G.: În mod logic, atunci când preia-i o funcţie, primul lucru pe care-l faci este să ceri toate datele financiare pentru a cunoaşte situaţia reală. Am făcut şi eu acest lucru, solicitând toată informaţia despre situaţia financiară la zi. Având cele trei plăţi de ordinul milioanelor despre care am menţionat mai sus, eram pur şi simplu obligat să cer şi toată informaţia la capitolul creanţe-datorii. De asemenea, am dispus efectuarea rapidă a unei inventarieri a stocurilor de produse finite, examinarea urgentă a portofoliului de clienţi, inclusiv a foştilor clienţi, evaluarea stocurilor de materie primă şi periodicitatea furnizării.

Apropo, chiar din primele zile m-am confruntat cu unele provocări destul de serioase. Vă dau doar un exemplu – epuizarea stocului de sodă calcinată, care este unul din principalele componente chimice în producerea sticlei. Din păcate, acest produs a fost contractat doar de la un singur furnizor şi acesta, din motive cel puţin suspecte, la început a redus aproape în jumătate cantitatea contractată ce urma să fie furnizata la solicitare, iar mai apoi, prin două mişcări în decurs de trei luni, a majorat preţul unei tone cu aproape 40 de euro. Deşi a fost dificil, din cauza unor impedimente legale, am reuşit să identificam noi producători şi furnizori ai acestui produs, iar astăzi pot afirma cu certitudine că avem cu o problemă mai puţin.

C: Cum au evoluat în ultimele luni principalii indicatori ce caracterizează activitatea Fabricii?

S.G.: Pentru a vă răspunde la această întrebare, ar fi corect mai întâi să menţionez ce capacitate de producere avem. Cuptorul pe care-l avem la Fabrica de Sticlă şi care de fapt e inima întreprinderii, are o capacitate de 200 de tone de sticlă topită în 24 de ore. În mediu, noi obţinem 175-180 tone şi aceasta la un coeficient de folosire a sticlei topite de circa 85-90%. În rezultat, în mediu obţinem 4200 de tone de produs finit lunar fie vară, fie iarnă. Având aceste cifre, trecem deja pe tărâmul administrării.

Astfel, în decurs de circa 6 luni, de când, împreună cu echipa, am preluat administrarea Fabricii, am reuşit să diversificăm şi să dezvoltăm portofoliul de clienţi, să majorăm preţurile cu 10-20%, să menţinem constante cheltuielile şi să temperăm creşterea costurilor. De asemenea, am reuşit să cream un fond special pentru plăţile de concediu.

O provocare pentru noi a fost şi este încă utilajul învechit din punct de vedere fizic şi tehnic. Avem utilaj care demult şi-a depăşit termenul de exploatare, de aceea am fost nevoiţi să investim în întreţinerea acestuia mai bine de 6 mil. de lei.

O altă provocare ţine de calificarea angajaţilor noştri. De aceea, am început să investim în perfecţionarea şi sporirea calificării specialiştilor şi muncitorilor. În paralel, atragem o atenţie deosebită aspectelor sociale. Astfel, asigurăm alimentarea gratuită cu prânz a angajaţilor fabricii, la majoritatea meseriaşilor le-am majorat salariul cu 10-20%. Ca angajaţii noştri să se poată recrea, am improvizat un teren de volei cu nisip în interior, un panou de baschet etc.

Investiţii am efectuat şi în ceea ce ţine de lucrările de reparaţie şi modificare a infrastructurii, a aspectului exterior a blocului administrativ, a parcării, a depozitului de component. Am achiziţionat aparate de aer condiţionat, de răcire şi carbogazare a apei potabile.

Chiar dacă am făcut aceste investiţii, preconizăm să avem un profit în creştere faţă de anul trecut.

Dacă e să mă refer la probleme, una dintre cele mai importante (care, apropo, e valabilă pentru toată ţara) ţine de îmbătrânire, de lipsa de cadre specializate. De aceea, am demarat o campanie de sensibilizare a tinerilor specialişti, pe care dorim să-i atragem prin salarii destul de bune, prin condiţii de lucru relativ bune, prin achitarea studiilor pentru specializare şi perfecţionare, prin abordare personalizată a fiecărui angajat.

C: Ce alte provocări are în faţă Fabrica de Sticlă la acest moment?

S.G.: Părerea mea este că Fabrica de Sticlă din Chişinău a ajuns la o răscruce când trebuie să se ia o decizie extrem de importantă, de care depinde însăşi viitorul ei. Vă explic imediat ce am în vedere: cuptorul sau cuptoarele de topire a sticlei sunt bunuri consumabile şi foarte costisitoare, iar astăzi unicul cuptor funcţional de la Fabrică se apropie de limita duratei vieţii lui, dacă putem spune astfel. Aceasta ne obligă să identificăm de pe acum posibile soluţii pentru a fi gata financiar de construcţia sau reconstrucţia unui nou cuptor.

De asemenea, după cum am menţionat mai sus, utilajul care asigură procesul tehnologic la Fabrică, este total învechit, iar pentru a face faţă concurenţei şi a fi la nivelul solicitărilor clienţilor, suntem obligaţi să identificăm resurse pentru investiţii şi modernizare. Şi iată aici intervine provocarea cea mai mare atât pentru mine ca administrator, cat şi pentru Ministerul Economiei, care e pus în faţa unei decizii importante şi responsabile:

– fie deblochează procesul de privatizare, astfel încât la întreprindere să vină un potenţial investitor, cu menţinerea profilului;

– fie Guvernul, prin Ministerul Economiei, ne deblochează procesul de investiţii şi noi folosim lichidităţile proprii, accesăm o linie creditară, reconstruim cuptorul şi modernizăm utilajul (procesul ar urma să aibă loc cu implicarea tuturor angajaţilor, iar pe durata lucrărilor de modernizare producerea ar urma să fie stopată);

– fie nu se face nimic şi, în varianta optimistă, Fabrica mai activează în jur de doi ani până la staţionarea deplină şi intrarea în insolvabilitate.

Fiecare din aceste soluţii e dificilă, mai ales când vorbim despre investiţii, care nu vor fi mici. Dar alternativă nu există.

C: Cum aţi caracteriza situaţia de pe segmentul de piaţă pe care activaţi?

S.G.: Eu cred că mult mai relevant ar fi să ne referim la situaţia şi perspectivele nu atât ale pieţei Republicii Moldova, cât a celei regionale. Dacă analizăm lucrurile din acest unghi de vedere, avem şi o noutate bună, şi una mai puţin bună. Voi începe de la cea de-a doua şi aici aş menţiona, în primul rând, faptul că al doilea mare producător de sticlă din Moldova, concurentul nostru, Glass Container Company, recent a mai făcut o investiţie mare – aproximativ 16-17 mil. de euro. Aceasta le-a permis să mai construiască un cuptor modern cu două linii de producere şi foarte curând o vor monta pe a treia. Astfel ei aproape îşi vor tripla capacitatea ajungând la circa 180 mii de tone de produse finite pe an în comparaţie cu 50 mii tone ale noastre. Vă daţi bine seama că nu mai e vorba de segmentul pieţei interne şi lupta pentru clienţi se va da în plan regional. Şi dacă ne referim la planul regional, nu trebuie să uităm nici de Stirom, fabrica de sticlă din România, care se reconstruieşte şi va avea şi ea cu o semnificativă capacitate de producere. De asemenea, la Plovdiv (Bulgaria) recent s-au construit şi dat în exploatare doua cuptoare mari cu o capacitate de circa 240 tone.

Probabil, vă întrebaţi: Ce e cu această revoluţie pe piaţa producerii sticlei? Şi aici vine noutatea cea bună: O Directivă a Uniunii Europene, obligă toţi producătorii europeni care folosesc ambalaj din plastic, din 2021 să treacă la ambalajul din sticlă şi aceasta ne dă speranţa că vom reuşi să realizăm uşor producţia noastră, mai ales dacă luăm în calcul faptul că mai mult de 80% din produsele noastre îşi găsesc cumpărătorii pe pieţe europene ca: România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Italia, Serbia etc.

C: Ce măsuri credeţi că ar trebui să întreprindă statul pentru a susţine domeniul în care activaţi sau poate direct Fabrica, dat fiind faptul că e o întreprindere de stat?

S.G.: Există o posibilitate ca, ajutând Fabrica, statul însuşi să iasă în beneficiu, soluţionând o mare problemă socială. Pentru aceasta e suficient să se opereze o modificare în Regulamentul Fondului Ecologic, ca Fabrica de Sticlă să poată deveni beneficiar al Fondului. Aceasta ne-ar permite să achiziţionăm şi să montăm, cel puţin în centrele raionale şi în localităţile mari, tomberoane pentru colectarea sticlelor şi cioburilor de sticlă. Astfel, s-ar soluţiona o problemă ecologică şi s-ar asigura cu materie primă o importantă întreprindere de stat. Pentru noi cioburile sunt ca apa pentru o corabie. Cu cât apa e mai adâncă şi mai lină, cu atât corabia pluteşte mai bine. La noi, cu cât mai multe cioburi avem şi cu cât acestea sunt mai străvezii, cu atât mai calitativ şi mai ieftin este produsul finit.

C: Cum intenţionaţi să valorificaţi potenţialul Fabricii, care încă nu e valorificat la moment?

S.G.: Dacă e să vorbim despre potenţialul nevalorificat, atunci acesta ţine mai degrabă de teritoriul şi infrastructura Fabricii. În condiţiile în care am dispune de timp şi bani suficienţi, am merge pe calea unui parteneriat public-privat pentru montarea unei linii performante de colectare, spălare şi separare a cioburilor de sticlă, care ar costa în jur de 2 mil. de euro. De asemenea, aş realiza iniţiativa bună a fostului administrator privind construirea unui transformator electric de 10 Kwt, aş monta un regenerator în hogeagul cuptorului pentru a transforma în energie electrică sau termică cele circa 300 gr de căldură care permanent le aruncăm în aer, aş construi câteva sere pe acoperişurile fabricii ca să utilizăm energia termică de care vorbeam mai devreme în scopul asigurării măcar a angajaţilor noştri cu legume şi multe altele.

C: Aveţi un plan concret de dezvoltare a Fabricii?

S.G.: Sigur că da, doar că perpetuarea tuturor schimbărilor politice, economice din ultima perioadă ne permite să ne fixăm doar planuri de durată scurtă şi de durată medie. Planul de durată scurtă e axat pe producere şi vânzare, iar la cel de durată medie vom purcede dacă eventual se va accepta investiţia despre care vorbeam mai devreme.

C: Ce planuri de viitor aveţi?

S.G.: Îmi doresc şi voi face tot posibilul să menţinem şi să dezvoltăm Fabrica de Sticlă!

Cristina Pendea