„Sau artist, sau nimic” – este principiul care a stat la baza formării personalității lui Alexei Gurschii. Pictorul s-a făcut cunoscut prin prisma creației sale, reflectând în tablouri un amalgam de trăiri, emoții și idei filosofice. Proiectul la care lucrează în prezent se numește „Îngeri și demoni”, iar scopul lui este să descopere definiția supremă a femeii. De asemenea, artistul mai pregătește o colecție deosebită, despre care a vorbit într-un interviu pentru CURENTUL. Alexei Gurschii a mai specificat în interviu cum este să fii artist în Republica Moldova, care este specificul stilului Pop Art, dar și alte detalii despre activitatea sa.

C.: Cum este să fii artist în Republica Moldova? Cu ce dificultăți vă întâlniți zilnic?

A.G.: Am două răspunsuri la această întrebare. Să fii artist este ceva nemaipomenit. Să fii artist în Republica Moldova este într-adevăr foarte complicat, deoarece mulți ani la rând, fiind un pictor liber, neafiliat nici la o uniune de artiști plastici sau nici la o școală, eu mă confruntam cu cea mai elementară problemă – cea financiară. Respectiv, îmi căutam de lucru ca să-mi pot asigura existența și ca să am bani pentru pânză și materiale pentru pictură. Nu mereu asta mi-a ieșit, și eram nevoit să mai lucrez undeva în paralel, dar niciodată nu am vrut să stea cineva deasupra mea, fiindcă un artist trebuie să fie liber ca pasărea, să prindă inspirație. În Moldova este complicat, dar totodată această țară pentru mine este o platformă perfectă pentru start. Aici oricum ai prieteni, cunoscuți, este mai ușor de organizat o expoziție la nivel și „mai bine Cezar în Galia, decât al doilea în Roma”. Mai bine să te lansezi în Moldova ca să ai un portofoliu bun, poze, expoziții, ca ulterior să ai și o prezentare în lume, decât să pleci undeva, încercându-ți norocul.

C.: La etapa actuală, câștigați numai din pictură sau aveți și alte activități care vă aduc venit?

A.G.: Acum trăiesc doar din artă și aceasta este foarte minunat.

C.: De ce anume Pop Art?

A.G.: Eu foarte mulți ani nu știam în ce stil pictez și el cumva s-a cizelat cu anii. Eu m-am găsit inconștient, iar stilul pop-art semnifică pentru mine libertate. Dar dacă privim cum decurge procesul de învățământ în plan artistic – din oameni iluștri și creativi foarte des fac cărămizi. Pe dânșii nu-i învață să fie fericiți, nu-i învață să se vândă, să facă bani de pe pictură, nu-i învață să fie individuali. Dacă tu nu ai respectat anumite tehnici și dogme artistice, tu nu vei obține diplomă. Eu am fost alungat de la școala de pictură cu două luni înainte să iau diploma. M-am certat cu directorul, care-mi striga în spate că niciodată nu voi deveni un pictor. Dar eu mă simțeam pictor de când mă țin minte, aceasta este esența mea. Și în acest plan mie mi-a fost mai „ușor”, din motiv că altă opțiune eu pur și simplu nu vedeam – sau artist, sau nimic.

C.: Ați menționat că de mic vă simțeați artist. Dar cum ați descoperit pasiunea pentru pictură?

A.G.: Mereu m-a atras acest domeniu. De mic încercam să copiez, și dacă să mă gândesc mai bine, noi am avut un prieten de familie, Alexandru, care era mai mare decât mine cu cinci ani. El avea un album cu desene în care erau reprezentate mașini de teren, dinozauri, și iată el m-a învățat să copiez, cu toate că era departe de pictură. Astfel, am început să-l emit pe acel băiat, să copiez imagini. Ulterior, m-am familiarizat cu formele și îmi ieșea foarte bine. Încă un plus mare a fost faptul că părinții niciodată nu m-au impus să fac ceea ce nu vreau.

C.: Stilul Pop Art este unul mai energic, scandalos, care nu nu respectă nicio regulă. Credeți că acesta vă reprezintă ca persoană?

A.G.: Cred că pe mine mă caracterizează mai mult stilul Punk, pe care, la fel, îl practic. Personalitățile curentului Pop Art sunt Andy Warhol, Jean-Michel Basquiat, din școala americană. Acest stil reprezintă într-adevăr libertate, dar în același timp te obligă, fiindcă nu-ți lasă dreptul să copiezi. El te lasă să te inspiri doar în ceea ce ține cursul tău de gânduri. În Pop Art, ca pictor ești absolut gol în fața pânzei. Iar dacă încerci să faci ceva care să se vândă, asta se va simți. Stilul dat este ca un poligraf – nu poți să minți în fața lui, dar trebuie să fii tu însuți, căci picturile au energie. Fiecare tablou este irepetabil, are nervul său, el te impune să gândești, iar anume caracteristica Pop Art-ului este îmbinarea graficii cu simboluri și texte. Sunt cazuri când lipsește textul, dar însăși imaginea este sugestivă și creează întrebări. În tablourile mele, eu folosesc tehnica „Fă ceea ce simți”. Și foarte des las multe părți curate în picturi, nu pentru că îmi este lene să pictez cu alb, dar pentru că astfel invit spectatorul în procesul de creație.

C.: Dacă vorbim despre realizarea lucrărilor, este mai complicat să pictezi figuri umane sau imagini abstracte?

A.G.: Pictura abstractă este mult mai complicată. Este foarte mare riscul să greșești. Eu înțeleg ce vreau eu, dar atunci când lucrez la abstract, mă străduiesc să deconectez creierul. Dacă m-am prins într-o stare lăuntrică pe care eu vreau să o transpun pe pânză, dacă simt că am ce spune cu pensula, atunci da, eu mă apuc de lucrare. Iar când lucrezi, ideea este să stingi gândurile și să pictezi pur intuitiv.

Ca pictor, am tehnica mea: perpendiculara cu linii groase, utilizez cuțitul de vopsit mai mult pentru abstract, dar când este vorba de forme și succesiunea gamelor, nici nu mă gândesc ce fac. La portrete este mai simplu: lucrez fără creion, folosesc din start pensula, fac sketchul în negru, iar semitonurile le realizez cu Drybrush. Aleg să lucrez fără creion, deoarece îmi place să risc și, pur și simplu nu-mi dau dreptul la greșeală.

C.: Ce ține de portrete, toate persoanele reprezentate sunt reale sau au fost și unele inspirate din propria imaginație?

A.G: Foarte puține portrete sunt imaginare. A fost portretul „Lola”, pe care l-a cumpărat un prieten de la Iași. La fel am mai realizat în 2015 un tablou în ulei. Dar acum, toate muzele mele sunt persoane vii, iar mai mult, 80% din portrete sunt făcute la comandă. Totuși, eu mereu insist să am un contact cu eroii măcar prin mesaje, deoarece este important portretul psihologic al persoanei. Eu vreau să se regăsească această persoană în lucrare. Iar totodată, vreau să-mi răspuns singur mie la întrebarea ce este mai mult în femeia aceasta – înger sau demon?

În general, toate portretele mele feminine se includ în proiectul „Îngeri și demoni”, care trebuia din start să fie o simplă expoziție, dar ulterior a evoluat într-un frumos și profund proiect despre femeie. Am încercat să aflu ce este femeia, dar la mine s-a primit ca și în versurile lui Lucian Blaga: „şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari”.

Însă proiectul continuă și ia o amplitudine foarte mare, iar în baza lui, împreună cu echipa lucrăm acum la ideea „Bulgakul”, romanul „Maestrul și Margareta”. Vom avea o expoziție cu portrete pe tema romanului, care va fi vernisată pe data de 6 iunie la Moscova. Vor fi reprezentate mai multe personaje, printre care Margareta, Motanul Behemoth, Hella și altele. De asemenea, în cadrul expoziției vor fi prezentate și unele picturi abstracte.

C.: Până la urmă ați reușit să aflați care este definiția femeii?

A.G: Da. Femeia este un înger pentru noi bărbații, dar pentru sine însăși ea este câteodată un demon. Însă o definiție fixă pe ea ar bloca-o, cum ai vrea să spui ce este râul, oprindu-i apele. Femeia e o permanentă schimbare, o fluctuație între emoții și gânduri. Spre deosebire de bărbat, la ea creierul niciodată nu are stare de pauză. Femeia nu este un subiect, dar un proces continuu, este ceva sfânt, dar uneori subestimată. Și nu vorbim despre feminism sau egalitate de gen, pentru că eu nu cred în egalitate – noi bărbații trebuie să purtăm femeia pe brațe și nu invers. Ea este o muză, o sursă de inspirație, căci tot ce s-a făcut pe Pământ a fost pentru femeie, din cauza femeii și în numele femeii. În viziunea mea, această ființă este cea mai frumoasă metamorfoză continuă.

C.: Iar acum să revenim la lucrări. Unde sunt expuse picturile Dvs. și cum pot fi achiziționate de către publicul larg?

A.G.: Centrul „Decor Park” este o platformă care a oferit pictorilor posibilitatea să-și vândă lucrările. Eu sunt partener cu această platformă și deja am vânzări aici. Pictorii începători care sunt interesați spre colaborare, se pot adresa la mine sau la administrația centrului pentru a obține detalii. Dar ca platformă principală pentru vânzări, folosesc Instagram-ul. În proiectul „artgurskiy” suntem implicate tocmai cinci persoane: Eva, iubita mea, care este producător, Ecaterina, sora mea, care este site-maneger și lucrează cu echipa ei. Împreună avem o strategie bine definită, pe care am creat-o acum 3-4 ani, avem stabilite direcții concrete de dezvoltare și control permanent la evoluție și optimizare. Pictura într-adevăr este foarte importantă, dar la fel contează strategia de marketing care o folosesc.

Instagram-ul vinde destul de bine, însă cea mai bună reclamă este bârfa și recomandările directe de la o persoană la alta. Totodată, foarte bine vând expozițiile, care făcute la nivel, îți garantează feedback și rezonanță mare. Aceasta lucrează ca un factor de prestigiu.

C.: Dar care sunt prețurile lucrărilor?

A.G.: Ele sunt la limita accesibilității pentru clasa medie din Republica Moldova.

C.: Cunoaștem că ați realizat cea mai mare pictură modulară din Europa. Ați putea să ne vorbiți despre ea?

A.G.: Este vorba despre una din picturile mele preferate, intitulată „The world”, care se află acum în incinta „Decor Park”. Lucrare este constituită din 60 de module A3, care împreună formează un panou de mărimea 3/2.60 m. Această pictură este una simetrică, care ne reprezintă lumea în viziunea artistului. În partea dreaptă a picturii este prezentat tot ce semnifică bine și frumos în viața noastră. Simbolurile pe albastru, făcute într-un stil primitivist ne reflectă visele, călătoriile, noua viață, creșterea. În partea opusă a tabloului este expus tot ce e negativ în lume – dependența de bani, de rețelele de socializare, ursa, falsul, agresiunea. Și toate astea se balansează de o panglică roșie simetrică plasată pe tablou, pe care este reflectat un chip feminin ce simbolizează sufletul. Acesta fiind situat între două ipostaze extreme – pozitivă și negativă, ne vorbește despre o chestie foarte simplă: lumea este așa cum noi vrem să o vedem. Adică în fiecare om este o luptă între doi lupi – binele și răul, dar câștigă cel pe care îl hrănești.

Acest tablou este nu despre tragedie, nu despre vise, el este despre alegerea pe care o are fiecare om și despre responsabilitatea pe care fiecare și-o asumă în raport cu realitatea în care trăiește. Totodată, pictura este exigentă ca un profesor, cu toate că reflectă un chip zâmbitor, dar el obligă. Nu toți văd aceasta, însă mesajul este lizibil.

C.: Dar cum a apărut ideea acestui tablou?

A.G.: Eu am visat lucrarea dată. Cel mai nostim este că eu mi-am pus în scop să fac ceva mare, ceva modular, dar într-un moment am visat tabloul și exact așa cum l-am văzut în vis, le-am realizat timp de șapte zile – așa cum a fost făcută și lumea. Lucrarea a avut o rezonanță foarte mare atât în presa noastră, cât și peste hotare. Dacă nu era carantina, aceasta trebuia să fie prezentată în turneul România-Ucraina-Kazahstan-Rusia, însă pandemia a dat planurile peste cap tuturor. Totuși, eu văd în asta un plus mare, fiindcă a mai fost încă un an cu mine tabloul. De fiecare dată când îl desfac sau îl montez, simt de parcă aș lua parte la nașterea lumii. Spun asta fără nici un narcisism.

C.: Dar ce sentimente aveți atunci când vă despărțiți de lucrări, atunci când le vindeți și ele intră în posesia altor persoane?

A.G.: Pentru mine fiecare lucrare este ca un copil, eu îmi arunc tot sufletul în tablouri. Sunt cazuri când cad fără cunoștință lângă ele sau mă doboară somnul. Din aceste motive, cu unele lucrări îmi este foarte greu să mă despart, unele lucrări în proces mă frapează și vreau să opresc clipa. Știind că sunt presat de timp, încerc să întind lucrul ca să păstrez mai mult lucrarea așa nefinisată, deoarece pentru mine este perfecțiune anume în acel moment. Dar ulterior, tabloul crește energetic alături de mine și îmi oferă atâta cât îmi trebuie mie de la dânsa, iar eu cu sufletul ușor o dau în lume fără nici o remușcare. Foarte des picturile se întorc la mine, deoarece clienții mei iubesc să mi le împrumute pentru expoziții și o fac cu mare dragoste. Astfel, eu le revăd. Dar totuși, în creație trebuie să existe o cursivitate, lucrările trebuie să se extindă, purtând fiecare câte o părticică din mine. Cu cât mai mare distanță geografică acoperă creația mea, cu atât mai mare devine sufletul meu.

C.: Și pentru că ați menționat de pandemie, cum v-a marcat aceasta activitatea de artist?

A.G.: Pentru mine a fost cel mai de succes an de până acum. A fost o evoluție, un avânt în progresie geometrică. Proiectul meu a început să lucreze și aceasta este o dovadă a faptului că în pofida la orice, dacă ai o idee fixă și ai gândit-o bine, tu o poți realiza măcar și pe ruinele lumii.

C.: Ce mesaj ați putea transmite tinerilor artiști care doresc să se lanseze în pictură și să obțină succes în Republica Moldova?

A.G.: Băieți și fete, acesta e blestem. Dacă coloana vertebrală nu vă este tare, o să cedați – sistemul artistic o să vă rugume și o să vă scuipe sub gard. Dar dacă o să aveți tupeu și o să credeți în voi, atunci lumea e a voastră!

Doina Buruiană